Opinie Adrian Vasilescu: Ce spune legea: Un drog numit inflaţie

Fără îndoială, 2011 este un an greu. Chiar dacă în acest an povara inflaţiei se va reduce treptat, înjumătăţindu-se faţă de 2010. Iar creşterea economică va urca de la minus la plus. Probabil până undeva între 0,5 şi 2 la sută.

De ce fel de creştere am putea avea însă parte? Aici e problema. Căci în prea mică măsură PIB-ul anului 2011 ar putea fi întemeiat pe plusuri de competitivitate şi de eficienţă. Ne trag încă înapoi companiile indolente, îndeosebi cele cu capital de stat. Din cauza lor, societatea românească s-a ales cu multe note de plată usturătoare. Plătim pentru că ani în şir munca eficientă nu a fost corect stimulată. Pentru că salariile au fost rupte de productivitate, de eficienţă şi de competitivitate. Pentru că producţia şi consumul s-au dezechilibrat îngrijorător. Pentru că o mare parte a economiei produce pierderi în loc de profit. Sunt bolile cele mai grave. Societatea, în ansamblu, resimte efectele lor dureroase.

România va ieşi din recesiune mizând pe produse competitive, care să fie căutate pe piaţa internă şi la export. Şi pe un climat de raţionalitate contractuală, monetară, fiscală şi salarială. Numai aşa va creşte puterea de cumpărare a banilor noştri. Apoi, inflaţiei va trebui să i se retragă rolul de înlocuitor de productivitate şi de eficienţă. Avem o singură şansă în 2011: o cotă de inflaţie suportabilă.

Numai că, iată, voci din clasa politică, dar şi unii economişti strigă insistent: "Vrem inflaţie!" De fapt, n-o spun chiar aşa, pe şleau, dar cer răspicat: un deficit bugetar încă şi mai umflat. Ceea ce ar aduce mai multă inflaţie.

Dacă devenim mai atenţi la nuanţe, vom vedea că despre inflaţie nu vorbesc chiar voalat. De multe ori spun clar că fără inflaţie PIB-ul nu poate să crească şi nici investiţiile nu au din ce să se alimenteze. Mai e şi o categorie care avertizează că dacă nu i se dă drumul inflaţiei, va exploda şomajul. Şi unii, şi alţii argumentează că, în istorie, multe ţări au făcut creştere economică pe fond inflaţionist. Au dreptate? Să judecăm. Întâi şi întâi, prezentul nu mai seamănă cu trecutul. Iar dacă analizăm realităţile noastre de astăzi, vom vedea că în anii cu inflaţie mare economia nu a funcţionat bine. Inflaţia mare a adus numai iluzia de bine, în a cărei plasă au căzut companiile de stat, cu deosebire cele monopoliste. Fiindcă au făcut profit din inflaţie. Acum, e foarte greu ca aceste companii să fie dezvăţate de drog, care le-a dat doar senzaţia de bine, în timp ce le-a moleşit. Toate aceste companii vor avea nevoie, ca să supravieţuiască, de muncă îndârjită, de organizare raţională a muncii, de asumare a riscului în afaceri şi de management performant. Valori cu care ele nu sunt deloc obişnuite. Iată de ce şi în 2011 acestea sunt încă în linia întâi a susţinătorilor inflaţiei. Adică a supravieţuirii prin preţuri mari.

Inflaţia mare ne-a făcut rău şi prin faptul că a lovit puternic în stimulentele muncii. Preţurile căţărătoare au îndepărtat numeroase categorii sociale de fluxul real al pregătirii şi performanţei profesionale. Din această cauză, în primul rând, noi nu avem decât o eficienţă modestă. Munca nu este competitivă şi nici nu e stimulată să fie competitivă.

Inflaţia mare a avut, de fapt, un rol demoralizant la nivelul întregii societăţi. Preţurile, în urcare continuă, au îngrijorat permanent populaţia şi au produs confuzie socială. Românii s-au săturat însă de preţurile în creştere neîncetată. De altfel, suportă tot mai greu inflaţia. Iată de ce, între marile teme ale anului 2011, ofensiva împotriva inflaţiei trebuie să fie cea dintâi.

Bătălia cu inflaţia va fi însă grea. şi va fi cu atât mai grea cu cât, pe de o parte, e nevoie să li se dea în cap preţurilor pentru a nu descuraja consumul; în timp ce, pe de altă parte, trebuie să fie dusă mai departe operaţiunea "adevărul preţurilor" începută în noiembrie '90 şi încă neîncheiată. Şi care nici nu va putea fi încheiată înainte de sfârşitul acestui an. Pentru că avem încă preţuri administrate de stat la produse de primă necesitate.