Lumea trebuie să împrumute 100.000 mld. $

Autor: Gabriel Razi 19.01.2011

Valoarea totală a creditelor acordate la nivel mondial trebuie să se dubleze în următorii zece ani pentru a susţine creşterea estimată a economiei mondiale, conform unui raport al Forumului Economic Mondial (WEF), scrie Bloomberg.

Stocul de credite trebuie să crească în următorul deceniu cu 100.000 de miliarde de dolari, de la 109.000 mld. dolari în prezent. Totuşi, cererea tot mai mare pentru credite va fi greu de satisfăcut ca urmare a "protecţionismului financiar", însă dublarea nivelului actual de credite ar putea fi atinsă fără a majora riscul declanşării unei noi crize în economia mondială.

Stocul de credite la nivel mondial s-a dublat în ultimii zece ani, urcând de la 57.000 de miliarde de dolari în anul 2000 până la peste 100.000 de miliarde de dolari în 2009. Stocul de credite la nivel mondial a crescut în ultimul deceniu cu o medie anuală de 7,5%.

Autorii studiului atrag atenţia că autorităţile trebuie să ia în considerare "punctele fierbinţi", adică pieţele unde creditele au devenit nesustenabile, în condiţiile în care economia mondială se află în convalescenţă după catastrofa financiară din 2008, cauzată de "eşecul sistemului financiar în detectarea şi restrângerea" acestor datorii nesustenabile.

"Cantitatea creditelor a crescut rapid până la exces, aducând sistemul financiar pe marginea prăpastiei. Totuşi, creditele reprezintă fluidul vital ce irigă economia, aceasta având nevoie de o cantitate tot mai mare de credite pentru a accelera ieşirea din recesiune şi pentru a permite pieţelor emergente să îşi atingă potenţialul", precizează raportul WEF, publicat în colaborare cu firma de consultanţă McKinsey.

Pentru a acoperi cererea de credite, Asia ar putea fi nevoită să găsească 40.000 mld. dolari, băncile din UE 2.000 mld. dolari, iar Statele Unite încă 3.800 mld. dolari.

"Liderii din sectorul public şi privat trebuie să ia măsuri decisive pentru a evita formarea de puncte fierbinţi şi reci ale creditării, în contextul satisfacerii cererii suplimentare de 100.000 de miliarde de dolari necesare pentru susţinerea creşterii economice din următorii zece ani", a spus GianCarlo Bruno, director responsabil de sectorul financiar în cadrul WEF.

Acest raport vine în contextul în care autorităţile din întreaga lume înăspresc legislaţia privind sectorul bancar pentru a evita apariţia unei crize precum cea izbucnită în 2008 şi pentru a nu mai fi nevoite pe viitor să naţionalizeze bănci sau să folosească zeci de miliarde de dolari din banii contribuabililor pentru a ţine în viaţă bănci "prea mari pentru a fi lăsate să cadă".

De asemenea, multe ţări introduc taxe bancare fie pentru a acoperi cheltuielile implicate de salvarea băncilor, fie pentru a crea fonduri la care să apeleze dacă vor mai exista astfel de crize.