Cea mai scumpă maşină vândută anul trecut: un Rolls Royce de aproape 500.000 de euro

Autor: Mediafax 19.01.2011

Cea mai scumpă maşină vândută anul trecut în România este un Rolls Royce Phantom Coupe (foto), care a costat peste 460.000 de euro, urmată de un Ferrari 599 de 320.000 de euro şi un Rolls Royce Ghost de peste 270.000 de euro. Preţurile pentru cele două modele Rolls Royce nu includ costurile de transport. Ferrari 599 este produs în serie limitată, de numai 599 de unităţi. În topul maşinilor exclusiviste, cea mai vândută marcă este Ferrari, care a comercializat anul trecut 20 de unităţi, cu preţuri cuprinse între 160.000 şi 320.000 de euro. Pe de altă parte, Mercedes a vândut anul trecut în România şase unităţi din cel mai nou model al său, SLS AMG, al cărui preţ de pornire este de 186.000 euro. În acelaşi timp, anul trecut a fost vândut un singur autoturism Lamborghini, modelul Gallardo, cu un preţ de circa 200.000 de euro. Cel mai scump BMW a fost un model Seria 7, 760Li, o versiune care a costat aproape 200.000 de euro. Anul trecut au fost înmatriculate 94.541 de autoturisme, cu 18,5% mai puţin faţă de 2009.