Două blocuri dintr-un ansamblu în insolvenţă, scoase la vânzare; BCR are de recuperat 83 mil lei

Autor: Cuncea Elena Cristina 21.01.2011

PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services, lichidatorul judiciar al Terra Vision, a scos la vânzare două blocuri de locuinţe din cele trei nefinalizate în complexul rezidenţial Terra Residence din Voluntari, dezvoltatorul având datorii de 143 milioane lei, din care 83 milioane lei către BCR, informează Mediafax Business.

Firma este în reorganizare, iar până la finalizarea planului, administratorul judiciar va păstra în întregime conducerea activităţii, având în vedere că anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, managementul Terra Vision şi-a însuşit fraudulos sume care pot depăşi 14 milioane de euro, potrivit planului de reorganizare.

În raport se mai menţionează că asociatul majoritar a încasat, în majoritatea cazurilor, contravaloarea avansurilor sau a preţului apartamentelor în numerar, direct de la cumpărători, fără a elibera ulterior chitanţă şi fără a înregistra aceste sume în contabilitate, iar în unele situaţii, acesta a încasat avansul sau preţul apartamentelor direct în conturile sale personale, fără ca, ulterior, să le restituie firmei în întregime.

Firma este deţinută de Daniel Thomas, care controlează 90% din părţile sociale, şi de Sorin Alexandru Balint, cu 10% din capital. Citiţi mai multe pe www.mediafax.biz.