Vânzările de valută ale străinilor întăresc uşor leul

Autor: Liviu Chiru 25.01.2011

Leul a câştigat ieri teren în faţa euro, iar volumul tranzacţiilor derulate pe piaţa valutară de la Bucureşti a urcat faţă de zilele precedente, în condiţiile în care jucătorii străini au vândut valută. Astfel, euro se tranzacţiona la sfârşitul zilei în apropierea pragului de 4,26 lei, cu circa 50 de bani sub nivelul de la deschiderea pieţei.

"Se vinde uşor valută, probabil sunt străinii care au intrat la Fondul Proprietatea. Lichiditatea este mai bună decât în zilele trecute", a comentat dealerul unei bănci locale. BNR a calculat ieri un curs de 4,2621 lei pentru un euro, cu 0,63 bani sub nivelul din ziua precedentă. Pe parcursul zilei, euro a coborât chiar sub pragul de 4,26 lei. Pe piaţa monetară interbancară dobânzile au urcat uşor, stabilizându-se pe palierul de 3% pe an, pe fondul cererii mai mari de lichidităţi din partea unor jucători.