Mihai Guran, HP: Cererea de servere e în creştere, dar evoluţia economiei va fi cheie

Autor: Adrian Seceleanu 26.01.2011

Evoluţia economiei locale va juca un rol cheie în evoluţia cererii de servere în condiţiile în care companiile îşi ajustează bugetul de investiţii la nivelul veniturilor, spune Mihai Guran, director în cadrul subsidiarei locale a americanilor de la Hewlett-Packard (HP), cea mai mare companie de IT din lume. El conduce la HP un departament de 20 de oameni care gestionează vânzările de echipamente (servere, stocare, reţelistică) şi servicii asociate către clienţii business.

"Ca trend general, atâta vreme cât economia a început sa îşi revină, acest lucru a început să se simtă şi pe piaţa IT, în special pe segmentul enterprise unde suntem strâns legaţi de clienţii noştri care îşi iau proiecte bazate pe business case-uri economice. Ai business, faci investiţii, n-ai business, îţi opreşti investiţiile. Asta s-a întâmplat anul trecut", a declarat Guran în cadrul unei întâlniri cu presa.

Potrivit datelor prezentate de oficialul HP, compania a fost numărul unu pe piaţa de servere din România în primele trei trimestre din 2010 şi pe segmentul de servere standard şi pe segmentul de servere pentru companii mari. Oficialul HP a citat un studiu al companiei IDC.

"În România am fost numărul unu şi pe trimestrul unu şi pe trimestrul al doilea. Şi în al treilea trimestru am fost numărul unu pe server critice pentru companii cu o cotă de piaţă de 71%, în creştere cu 119% faţă de trimestrul anterior şi cu 134% faţă de 2009, un an în care mulţi clienţi nu au investit foarte mult", a declarat Guran. "Pe segmentul serverelor standard HP e numărul unu şi pe trimestrul al trilea din 2010, cu un marketshare de 47,8%, în creştere cu 56,8% faţă de al trimestrul anterior şi cu 96% faţă de anul anterior. Tot în al treilea trimestru s-au livrat 276 de sisteme server de tip blade iar cota de piaţă a HP a fost de 69,3%, foarte asemănătoare cu cea înregistrată la nivel mondial de companie".

Aceste rate de creştere vin însă pe fondul unei pieţe pe care numărul de unităţi vândute este foarte mic, la fel ca şi valoarea industriei. Anul trecut, potrivit estimărilor de pe piaţă, în România s-au vândut 10.500 de servere. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, în România există aproximativ 600.000 de companii, dintre care (la nivelul anului 2009) aproximativ 18.000 aveau venituri mai mari de un milion de euro.

La un nivel al pieţei de câteva mii de unităţi orice achiziţie mai mare, de câteva zeci sau sute de unităţi, poate determina rate de creşteri de câteva zeci de procente la nivelul întregii pieţe. Ratele mari de creştere de anul trecut sunt explicate şi de faptul că ele sunt raportate la un an 2009 în care aproape toate proiectele de investiţii fuseseră blocate, pe fondul panicii instalate pe piaţă.

Totuşi, în ceea ce priveşte HP, anul 2010 a fost unul mai bun, în care comenzile au venit din mai multe segmente de piaţă, iar trendul ar putea continua şi în 2011, a declarat Guran. "Dacă există astfel de creşteri în segmentul enterprise acesta este un semnal bun pentru economie. Aceste creşteri nu au fost dintr-un singur segment, ci pe toate segmentele. Nu a fost doar un proiect mare. Foarte mulţi clienţi se uită la infrastructura existentă, încearcă să consolideze. Creşterile vin din mai multe zone. Sunt şi servere care merg la spălătoria de la colţul străzii, pentru că la un moment dat compania şi-a permis să aloce 2.000 de euro unui server nou. Dar şi de la firme cu 100-200 de angajaţi care aveau 5-6 servere şi care au luat decizia de a trece la o soluţie nouă, să facă o consolidare a infrastructurii".

Oficialul HP a evitat însă să facă estimări în legătura cu evoluţia pieţei locale de servere în acest an. Pe de altă parte, oficialii Microsoft România au estimat anterior, într-un interviu pentru ZF, o creştere cu 10% a vânzărilor de servere în 2011.

HP concurează pe piaţa locală de servere cu rivalii internaţionali IBM, Dell şi Oracle - Sun, dar şi cu jucători locali precum Maguay. Piaţa locală de servere este evaluată la aproximativ 20 mil. dolari pe an.