Cei mai longevivi dictatori au de ce se teme: revoltele împotriva regimurilor autoritate iau amploare

Autor: Gabriel Razi 26.01.2011

Mii de egipteni au ieşit pe străzile capitalei Cairo protestând împotriva regimului autoritar al lui Hosni Mubarak, aceştia declarându-se inspiraţi de revolta care a dus recent la înlăturarea de la putere a preşedintelui tunisian Zine El Abidine Ben Ali, scrie Bloomberg. Mubarak deţine puterea în Egipt de aproape 30 de ani, în timp ce fostul dictotor tunisian conducea ţara de 23 de ani.

"Guvernul este nelegitim, preşedintele este nelegitim", a spus unul dintre protestatarii prezenţi în piaţa centrală din Cairo.

Un val de proteste a izbucnit recent în nordul Africii şi în Orientul Mijlociu în ţări precum Tunisia, Algeria, Maroc şi Yemen, unde populaţia este nemulţumită de preţurile tot mai mari ale alimentelor, de corupţie, de ratele mari ale şomajului şi de abuzurile făcute de regimurile autoritare.

"Tunisia a transmis un mesaj foarte puternic. Atunci când egiptenii au văzut că o ţară precum Tunisia a reuşit să dărâme regimul, au realizat că şi ei pot face la fel. Au căpătat încrederea necesară de a ieşi pe străzi", spune Mohamed ElBaradei, fostul şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.

Încă nu este clar dacă protestele din Egipt vor continua sau vor putea fi susţinute, însă populaţia pare tot mai nemulţumită în mai multe state din Orientul Mijlociu şi Africa după ce autorităţile şi-au "cimentat" ani la rând puterea cu ajutorul politicilor represive şi cultului personalităţii, în timp ce populaţia suferă din cauza preţurilor tot mai mari pentru alimente, în urma lipsei reformelor economice şi din cauza unor rate ameţitoare ale şomajului.

Cu aceleaşi probleme care au determinat atât tunisienii, cât şi egiptenii să iasă în stradă se confruntă şi Zimbabwe, unul dintre cele mai sărace state din Africa, dar care este condus de unul dintre cei mai longevivi lideri autoritari. Robert Mugabe conduce destinele statului african Zimbabwe din 1980, atunci când a condus mişcarea de eliberare de sub dominaţia colonială britanică.

Cu toate că la început a fost susţinut de comunitatea internaţională, Mugabe a "alunecat" cu timpul către dictatoriat. Acum ţara este în colaps, rata şomajului a atins aproape 80%, iar inflaţia este cea mai mare din lume, 500%.

Situaţii similare afectează state precum Sudan, unde Omar al-Bashir conduce ţara cu mână de fier începând cu 1989, Turkmenistan, unde Saparmurat Niyazov a pus în ultimii 20 de ani bazele celui mai puternic cult al personalităţii, sau Uzbekistan, unde Islan Karimov a venit la putere în 1990, păstrându-şi puterea cu ajutorul represiunilor violente în momentele în care populaţia şi-a exprimat nemulţumirile.