Să nu uităm traducerile din română/ de Stelian Ţurlea
De câţiva ani se întâmplă o seamă de lucruri care
conturează un fenomen nou în literatura română - ieşirea în lume cu
mai multă dezinvoltură, îndrăzneală, tupeu, curaj.
În 2007, Institutul Cultural Român a demarat un
program de finanţare a editorilor străini pentru traducerea şi
publicarea scriitorilor români (Translation
and Publication Support Programme). Se propunea o listă de autori
despre care s-a discutat copios, după bunul obicei balcanic,
uitându- se că pentru toate trebuie un început, oricâte semne de
întrebare ar ridica acesta.
Programul a
început deja să dea roade. Fireşte, ieşirea în lume a literaturii
române nu s-a sprijinit doar pe acest program, dar nu se poate
eluda rolul său major. Cu sau fără acest sprijin, au fost traduse
în diferite limbi, în diferite colţuri ale Europei, nu numai
printre vecini, multe titluri.
Iar anul 2010 a
excelat, lista fiind lungă, bogată în titluri şi autori a căror
înşiruire ar exceda spaţul acestei rubrici. Dar nu pot să nu
amintesc câţiva, pentru a sugera direcţiile - Mircea Cărtărescu,
Gabriela Adameşteanu, Dan Lungu, Ioan Es Pop, Vasile Ernu, Filip
Florian, Daniel Bănulescu, Stelian Tănase, nici unul pomenit în
ordinea importanţei, acestora adăugându-li-se mulţi alţii, ale
căror titluri au apărut în Franţa, Suedia, Germania, Marea
Britanie, Spania, Italia, Slovenia, Cehia, Bulgaria,
Ungaria.
Îmbucurător este
faptul că a atras atenţia cu deosebire literatura nouă, chiar de
ultim moment. Îmbucurător mai este că apariţiile nu s-au limitat la
proză, care pătrunde mai lesne într-un spaţiu străin. Se poate
comenta că promovarea unora dintre scriitori este excesivă, că mai
sunt multe nume cel puţin la fel de interesante, că un număr redus
de scriitori ar fi acaparat aceste direcţii noi de promovare, exact
cum se întâmpla pe vremuri cu şefii literelor
româneşti.
Dar chiar şi
excesele sunt până la urmă benefice. Scriitorii români sunt din ce
în ce mai mult invitaţi la târguri de carte, simpozioane,
festivaluri şi lecturi publice, cărţile traduse sunt luate în
seamă, uneori chiar până la a obţine premii ş.a.m.d. S-a înţeles
prin urmare un lucru esenţial, anume că şi literatura e o marfă şi
deci legile marketingului nu trebuie să-i fie
străine.
Scopul acestor
scurte însemnări este dublu. Pe de o parte, să semnalăm lucrurile
noi petrecute. Pe de altă parte, să atragem atenţia asupra unui
aspect care ar putea contribui la îmbunătăţirea situaţiei. Nu este
suficient ca un titlu să apară tradus într-o altă ţară, el trebuie
difuzat şi promovat. Aici şi-ar putea intra în rol agentul literar,
o meserie încă neexistentă la noi sau pe care nu prea punem preţ.
Agentul literar poate fi de-al nostru sau de-al lor.
În al doilea rând,
încă se acordă o atenţie redusă, chiar ridicol de redusă
tălmăcitorilor în alte limbi. Cu excepţia câtorva acţiuni sporadice
ale aceluiaşi ICR - scurte colocvii la care traducătorii din română
în alte idiomuri se adună şi-şi expun experienţele -, aproape
nimeni nu-i ia în seamă pe traducătorii literaturii române. Şi ar
putea fi extrem de simplu şi în orice caz benefic ca acţiune
media.
De pildă, s-ar
putea adăuga premiilor anuale ale Uniunii Scriitorilor o nouă
categorie - Traducerea într-o limbă străină a unei opere literare
româneşti. Dacă ţin minte bine, se mai întâmpla cu ani în urmă. Dar
ar trebui, mai întâi, ca traducerile respective să se găsească
măcar într-un număr minuscul de exemplare şi în România, iar cei
care propun titlurile pentru premii şi cei care le acordă să nu se
mai gândească la promovarea interesului propriu.
Poate nu în
fiecare an s-ar găsi nume demne să fie remarcate, deşi mă îndoiesc,
dar o asemenea temere n-ar trebui să împiedice un început. În 2010,
sigur au fost nume demne de a fi remarcate. Să ne gândim numai cum
sună poemele lui Ioan Es Pop în spaniolă sau în engleză (Dan
Munteanu Colan sau Adam Sorkin & Lidia Vianu), ori frazele
Gabrielei Adameşteanu în italiană (Roberto Merlo). Dintr-un gest
mărunt, toţi am avea de câştigat. Traducătorul premiat ar putea fi
invitat la ceremonia acordării premiului, s-ar scrie despre
eveniment, aici şi în ţara de unde vine el, prin urmare încă o
reclamă-promovare a cărţii. Şi a literaturii
române.
STELIAN ŢURLEA (n. 1946) a urmat studii de filologie (1968) şi filosofie (1976), la Bucureşti, a fost aproape trei decenii redactor de politică externă la revista "Lumea", a condus, după 1989, revistele "Lumea", "Zig-Zag", apoi ziarul "Meridian", după care a lucrat în televiziune, ca şef al departamentului de ştiri al Antenei 1. Din 1996 lucrează la PRO TV, din 2000 este şi editor senior al Ziarului de Duminică. Este autorul a zece cărţi de publicistică, zece romane, opt cărţi pentru copii şi două traduceri. A îngrijit trei albume. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii (2003), Premiul Asociaţiei Editorilor din Romånia (AER) pentru literatură pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2007). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii în 2000 şi Premiul AER pentru roman în 2003.