Să nu uităm traducerile din română/ de Stelian Ţurlea

De câţiva ani se întâmplă o seamă de lucruri care conturează un fenomen nou în literatura română - ieşirea în lume cu mai multă dezinvoltură, îndrăzneală, tupeu, curaj.

În 2007, Institutul Cultural Român a demarat un program de finanţare a editorilor străini pentru traducerea şi publicarea scriitorilor români (Translation and Publication Support Programme). Se propunea o listă de autori despre care s-a discutat copios, după bunul obicei balcanic, uitându- se că pentru toate trebuie un început, oricâte semne de întrebare ar ridica acesta.

Programul a început deja să dea roade. Fireşte, ieşirea în lume a literaturii române nu s-a sprijinit doar pe acest program, dar nu se poate eluda rolul său major. Cu sau fără acest sprijin, au fost traduse în diferite limbi, în diferite colţuri ale Europei, nu numai printre vecini, multe titluri.

Iar anul 2010 a excelat, lista fiind lungă, bogată în titluri şi autori a căror înşiruire ar exceda spaţul acestei rubrici. Dar nu pot să nu amintesc câţiva, pentru a sugera direcţiile - Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu, Dan Lungu, Ioan Es Pop, Vasile Ernu, Filip Florian, Daniel Bănulescu, Stelian Tănase, nici unul pomenit în ordinea importanţei, acestora adăugându-li-se mulţi alţii, ale căror titluri au apărut în Franţa, Suedia, Germania, Marea Britanie, Spania, Italia, Slovenia, Cehia, Bulgaria, Ungaria.

Îmbucurător este faptul că a atras atenţia cu deosebire literatura nouă, chiar de ultim moment. Îmbucurător mai este că apariţiile nu s-au limitat la proză, care pătrunde mai lesne într-un spaţiu străin. Se poate comenta că promovarea unora dintre scriitori este excesivă, că mai sunt multe nume cel puţin la fel de interesante, că un număr redus de scriitori ar fi acaparat aceste direcţii noi de promovare, exact cum se întâmpla pe vremuri cu şefii literelor româneşti.

Dar chiar şi excesele sunt până la urmă benefice. Scriitorii români sunt din ce în ce mai mult invitaţi la târguri de carte, simpozioane, festivaluri şi lecturi publice, cărţile traduse sunt luate în seamă, uneori chiar până la a obţine premii ş.a.m.d. S-a înţeles prin urmare un lucru esenţial, anume că şi literatura e o marfă şi deci legile marketingului nu trebuie să-i fie străine.

Scopul acestor scurte însemnări este dublu. Pe de o parte, să semnalăm lucrurile noi petrecute. Pe de altă parte, să atragem atenţia asupra unui aspect care ar putea contribui la îmbunătăţirea situaţiei. Nu este suficient ca un titlu să apară tradus într-o altă ţară, el trebuie difuzat şi promovat. Aici şi-ar putea intra în rol agentul literar, o meserie încă neexistentă la noi sau pe care nu prea punem preţ. Agentul literar poate fi de-al nostru sau de-al lor.

În al doilea rând, încă se acordă o atenţie redusă, chiar ridicol de redusă tălmăcitorilor în alte limbi. Cu excepţia câtorva acţiuni sporadice ale aceluiaşi ICR - scurte colocvii la care traducătorii din română în alte idiomuri se adună şi-şi expun experienţele -, aproape nimeni nu-i ia în seamă pe traducătorii literaturii române. Şi ar putea fi extrem de simplu şi în orice caz benefic ca acţiune media.

De pildă, s-ar putea adăuga premiilor anuale ale Uniunii Scriitorilor o nouă categorie - Traducerea într-o limbă străină a unei opere literare româneşti. Dacă ţin minte bine, se mai întâmpla cu ani în urmă. Dar ar trebui, mai întâi, ca traducerile respective să se găsească măcar într-un număr minuscul de exemplare şi în România, iar cei care propun titlurile pentru premii şi cei care le acordă să nu se mai gândească la promovarea interesului propriu.

Poate nu în fiecare an s-ar găsi nume demne să fie remarcate, deşi mă îndoiesc, dar o asemenea temere n-ar trebui să împiedice un început. În 2010, sigur au fost nume demne de a fi remarcate. Să ne gândim numai cum sună poemele lui Ioan Es Pop în spaniolă sau în engleză (Dan Munteanu Colan sau Adam Sorkin & Lidia Vianu), ori frazele Gabrielei Adameşteanu în italiană (Roberto Merlo). Dintr-un gest mărunt, toţi am avea de câştigat. Traducătorul premiat ar putea fi invitat la ceremonia acordării premiului, s-ar scrie despre eveniment, aici şi în ţara de unde vine el, prin urmare încă o reclamă-promovare a cărţii. Şi a literaturii române.

STELIAN ŢURLEA (n. 1946) a urmat studii de filologie (1968) şi filosofie (1976), la Bucureşti, a fost aproape trei decenii redactor de politică externă la revista "Lumea", a condus, după 1989, revistele "Lumea", "Zig-Zag", apoi ziarul "Meridian", după care a lucrat în televiziune, ca şef al departamentului de ştiri al Antenei 1. Din 1996 lucrează la PRO TV, din 2000 este şi editor senior al Ziarului de Duminică. Este autorul a zece cărţi de publicistică, zece romane, opt cărţi pentru copii şi două traduceri. A îngrijit trei albume. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii (2003), Premiul Asociaţiei Editorilor din Romånia (AER) pentru literatură pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2007). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii în 2000 şi Premiul AER pentru roman în 2003.