Ruşii de la Sberbank îl vor pe fostul şef al UniCredit

Autor: Livadariu Andreea 01.02.2011

Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, plănuieşte să îl angajeze pe fostul director executiv al gigantului italian UniCredit Alessandro Profumo conform unor surse din cadrul băncii, citate de ziarul rus Vedomosti, scrie Bloomberg.

Profumo ar urma să ocupe postul de consilier al directorului executiv German Gref, care şi-a propus să extindă Sberbank la nivel internaţional.

Alessandro Profumo este cel care a transformat UniCredit dintr-o bancă regională într-una globală, prin punerea în aplicare a unui plan de dezvoltare bazat pe ample achiziţii în Europa Centrală şi de Est. De altfel, această strategie a stârnit un conflict cu consiliul de administraţie al UniCredit, în urma căruia unul dintre cei mai longevivi executivi din domeniul bancar a luat decizia de a renunţa la funcţia deţinută timp de 15 ani. Demisia în luna septembrie a anului trecut, cu trei ani înainte de încheierea mandatului, i-a adus executivului italian un pachet compensatoriu de 40 de milioane de euro.

Astfel, ruşii vor să profite de experienţa acumulată de Profumo şi să o aplice în cazul celui mai mare creditor rus. Cu active de 210 mld. euro în 2010, Sberbank este controlată de stat şi deţine un sfert din activele sectorului bancar rus. Creditorul este interesat de achiziţii mai ales în Europa de Est şi a manifestat interes pentru preluarea operaţiunilor derulate pe pieţele din zonă de grupul austriac Volksbank. Sberbank a mai fost interesată de achiziţia unor instituţii financiare importante din Ucraina şi a băncii poloneze Zachodni WBK, care în cele din urmă a fost cumpărată de spaniolii de la Santander.

Profitul net al Sberbank a urcat în 2010 la 4,5 mld. euro, de la 530 mil. euro în 2009.