Cine răspunde pentru blocajul reactoarelor de 4 mld. euro, „un proiect bun în sine“

Blocajul de la reactoarele 3 şi 4 aminteşte însă de lista lungă a proiectelor de centrale noi concepute în anii de creştere economică din care nu s-a ales nimic. Întrebarea care se ridică este cine răspunde de acest eşec şi care sunt riscurile la care se supune România?

Într-o prezentare recentă, făcută cu ocazia unei conferinţe pe tema energiei eoliene - aparent singurul lucru care mai mişcă în energia românească -, Alexandru Săndulescu, director general de politici energetice din cadrul Ministerului Economiei, spunea că în următorii zece ani cam 28% din unităţile de producere a energiei electrice existente trebuie înlocuite şi până în 2035 mai bine de jumătate din vechile centrale ar trebui schimbate cu grupuri noi.

În tot acest scenariu, care face parte din noua strategie energetică a României pentru 2011-2035, menită s-o înlocuiască pe defuncta strategie pentru 2007-2020, capacităţile nucleare ar trebui să se tripleze, scrie revista BUSINESS Magazin (www.businessmagazin.ro).

Pe hârtie, lucrurile stau bine, graficele urmează o logică absolut normală în care vechile centrale termo vor fi înlocuite de hidrocentrale noi şi de reactoare mari. În realitate însă, patru din şase investitori au decis să spună adio investiţiei în cele două reactoare noi de 4 miliarde de euro de la Cernavodă.

Statul, reprezentat de Nuclearelectrica, stă acum pe un munte de acţiuni nedorite, după ce a reuşit să mai aibă doar doi parteneri în proiect - Enel şi ArcelorMittal România -, după ce cehii de la CEZ au plecat încă de anul trecut, iar RWE (Germania), GDF SUEZ (grup franco-belgian) şi Iberdrola (Spania) au anunţat în comun că se retrag din cauza incertitudinilor economice.

Nemţii au plecat şi dintr-un parc eolian

Cu puţin înainte de acest anunţ, RWE se mai retrăsese dintr-un parc eolian din cauza faptului că procesul de autorizare dura nepermis de mult. Totodată, centralele de mii de megawaţi pe care au anunţat că le fac marile companii energetice străine alături de statul român nu au depăşit faza de proiect, asta în cazul fericit în care încă se mai lucrează la ele.

Aceste exemple completează un peisaj îngheţat în care reorganizarea sistemului de producţie a energiei prin formarea celor doi giganţi energetici bate pasul pe loc, mulţi specialişti spunând că şi acest proiect este mort. Ultimii ani arată însă că acesta nu ar fi primul proiect blocat, nici ideea creării unui singur campion naţional neavând mai mult succes, deşi a pus pe foc o piaţă întreagă.

"România a dovedit până acum că-şi poate permite să piardă multe lucruri. Proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă nu ar fi primul. Problema este că noi avem obligaţii asumate prin tratatul de aderare. Investiţiile de mediu în termocentrale nu au fost făcute. Unele unităţi se vor închide, aşa că putem deveni deodată importatori de energie. Cine răspunde de aceste lucruri?", se întreabă un specialist în industria nucleară care preferă să vorbească sub protecţia anonimatului. Păstrarea anonimatului în această perioadă este o constantă când vine vorba de Cernavodă, deoarece - având loc renegocieri şi repoziţionări ale companiilor - oamenii din domeniu preferă să nu fie asociaţi cu declaraţii referitoare la proiect.

Eficienţa centralelor este scăzută, spun specialiştii în energie

La rândul lor, surse din marile companii care au fost implicate în proiectul reactoarelor 3 şi 4 susţin ideea că tergiversarea unor proiecte majore la infinit poate transforma România dintr-un exportator net de energie într-un importator: "Parcul de generare al României este foarte vechi. Eficienţa centralelor este scăzută. Care este capacitatea României de a negocia o nouă amânare pentru îndeplinirea obligaţiilor de mediu? Uniunea Europeană se va uita spre noi şi va zice: fonduri europene nu aţi luat, centrale nu aţi făcut, drumuri nu aveţi. De ce v-aş mai păsui? Închideţi!".

Cea mai mare problemă este că în 2012 va veni scadenţa la marile termocentrale în ceea ce priveşte investiţiile de mediu. În acel moment, cei care au făcut proiectele necesare vor merge mai departe, iar cei care nu le-au făcut vor fi obligaţi să închidă în cazul în care nu vor fi obţinute nişte extinderi de termene. "Problema este că nu vorbim numai de reactoarele 3 şi 4. Când am venit în România, se vorbea despre o strategie 2007-2020. Foarte bună strategia. Am contribuit şi noi la ea. Nu s-a făcut nimic. Acum se face o altă strategie. Problema este că şi proiectele energetice au perioade favorabile şi nefavorabile. Când am avut creştere economică, nu am făcut nimic. Acum este mult mai greu. Când România era pe val, o altă piaţă, Turcia, trecea prin momente dificile. Acum România nu-şi mai revine, iar Turcia a devenit una dintre cele mai interesante pieţe la nivel global. Timpul care s-a pierdut e bun pierdut", spun sursele citate.

Poate statul să construiască singur cele două reactoare de la Cernavodă?

Totodată, ideea ca statul să facă aceste investiţii de unul singur, cu fonduri proprii, nu pare să-şi găsească susţinerea în rândul specialiştilor din domeniu. Reactoarele 3 şi 4 de la Cernovadă nu pot fi finanţate în totalitate de stat nici dacă Nuclearelectrica se listează la Bursă şi nici prin capitalurile pe care le are compania.

"Statul nu poate face nici măcar o singură unitate. Situaţia de acum este complet diferită faţă de ceea ce s-a întâmplat în cazul unităţilor 1 şi 2 de la Cernavodă. Acelea erau unităţi în care majoritatea cheltuielilor erau făcute înainte de anii '90. Şi atunci au fost probleme când au fost luate credite cu garanţia statului, iar acum este şi mai rău. Nu mai suntem în anii 2002-2003", spune un alt specialist care a preferat să-şi păstreze anonimatul.

Un alt scenariu luat în calcul a fost acela al realizării celor două reactoare pe rând şi nu simultan. Experţii din domeniul nuclear spun că de fapt aşa proiectul ar ajunge să coste şi mai mult: "Să faci o singură unitate te costă mai mult pentru că pierzi toate sinergiile pe care le ai din construirea simultană a celor două reactoare. Să construieşti un singur reactor acum te costă cam 2,5 miliarde de euro. Bine, există varianta să listăm compania la bursă, să punem toate capitalurile pe care le avem şi tot nu cred că strângem un miliard de euro. De fapt noi d-aia ne-am dus la investitori. Nu l-am fi făcut altfel singuri? Ar fi fost mândria noastră".

Astfel, ideea unui parteneriat public-privat va merge mai departe, dar şi aici sunt probleme chiar şi pentru cele două companii rămase în cursă: Enel şi ArcelorMittal România. "Să spunem că vor rămâne şi Enel şi ArcelorMittal. Mai departe depinde de capacitatea de finanţare. Un astfel de proiect ajunge în final să coste cam 6 miliarde de euro. Pentru Arcelor, o participaţie mare înseamnă o sumă mare şi, mai mult, energia nici măcar nu este core-businessul Arcelor. Enel are datorii mari pe plan internaţional. În termeni tehnici, da, proiectul poate merge mai departe, dar practic cine poate să pună atâţia bani pe masă?", se întreabă surse din companiile care au fost implicate în acest proces.

Potrivit acestora, chiar dacă au apărut în presă informaţii potrivit cărora companii ruseşti, chinezeşti, americane sau canadiene ar vrea să fie şi ele implicate în proiectul celor două reactoare, este puţin probabil ca un astfel de lucru să se întâmple: "Poate într-un an, dacă proiectul se va regândi, revenim şi noi".

Ce a mers prost?

Potrivit celor care au fost implicaţi în acest proiect, greşeala majoră pe care a făcut-o statul român şi care a dus la tot acest blocaj a fost creşterea aproape peste noapte a participaţiei pe care Nuclearelectrica o avea în EnergoNuclear, compania de proiect pentru realizarea reactoarelor noi de la Cernavodă. La momentul respectiv, fără prea multe explicaţii, statul şi-a majorat participaţia de la 20% la 51% pentru ca ulterior să revină la ideea de a şi-o diminua, nefiind capabil să susţină un astfel de efort investiţional. "Creşterea participaţiei la 51% a fost o prostie mare de tot. Acesta este unul dintre lucrurile care au dus la blocajul proiectului. Şi-au dat şi ei seama, dar s-au temut de atacul politic. Naţionalismul exacerbat este bun doar dacă-l poţi susţine în mod real, nu declarativ", cred oamenii din domeniu.

În ciuda acestor lucruri, proiectul celor două reactoare de la Cernavodă rămâne unul bun, lucru recunoscut la unison de toţi oamenii din piaţa energiei. Dincolo de detaliile tehnice, ultimii ani au făcut să lipsească acum un lucru esenţial: încrederea investitorilor în statul român, după cum spune reprezentantul unui gigant energetic european: "Proiectul rămâne un proiect bun în sine, cu o tehnologie foarte bună, dar la fel de clar este şi faptul că vorbim de un proiect care este întârziat de doi ani. Un proiect nuclear este în sine un lucru major, dar dacă mai adaugi şi întârzieri, vorbeşti şi de bani, şi de timp pierdut. Dacă porneşti la drum cu un proiect atât de mare, trebuie să ai o încredere mare. Ţările în care plasezi bani atât de mulţi sunt ordonate în funcţie de încrederea pe care le-o acorzi".

Calendarul unei amânări

Octombrie 2007
Sunt aleşi cei şase investitori străini pentru Cernavodă dintr-o listă lungă în care au figurat iniţial nume precum Energy Holding sau Lafarge. CEZ, Enel, GDF SUEZ, RWE, Iberdrola şi ArcelorMittal România erau companiile cu care statul a ales să înceapă reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. (foto:Theodor Chirica, director Nuclearelectrica)

Iunie 2008
După luni bune de negocieri, statul decide că, în loc de 20% din proiect, vrea 51%. Fără prea multe explicaţii, valoarea proiectul se dublează de la 2 la 4 mld. euro, iar pachetele deţinute de investitori se reduc. Primii 4 ajung să controleze câte 9,15% din acţiuni (CEZ, RWE, Enel şi GDF SUEZ), iar Iberdrola şi Arcelor preiau câte 6,2% fiecare.

Noiembrie 2008
Se semnează acordul investitorilor.

2009
Se înfiinţează compania de proiect EnergoNuclear. La conducerea ei este numit Dan Ionescu, membru al PD-L, care la bază este inginer de aviaţie. Ulterior este înlocuit cu un specialist în domeniul nuclear, Dragoş Popescu.

Septembrie 2010
CEZ părăseşte proiectul reactoarelor 3 şi 4. Mai rămăn Enel, RWE Power, GDF SUEZ, Iberdrola, ArcelorMittal România şi Nuclearelectrica.
În loc de începerea construcţiilor, acordul investitorilor se prelungeşte până la sfârşitul lui 2010.

Ianuarie 2011
Statul cumpără participaţia de 9,15% la care renunţase CEZ, evitând astfel dizolvarea proiectului.
Acordul investitorilor este prelungit până în februarie, astfel încât să aibă loc o nouă reîmpărţire a acţiunilor în EnergoNuclear.
Bechtel, Lavalin şi Atomtechnoprom depun ofertele în vederea atribuirii contractelor de inginerie şi construcţie în valoare de 3,2 miliarde de euro fără TVA.
RWE, Iberdrola şi GDF SUEZ se retrag din proiectul reactoarelor 3 şi 4. Statul îi mai are alături doar pe italienii de la Enel şi pe ArcelorMittal România. Negocierile continuă, intenţia statului fiind de a-şi reduce participaţia chiar şi sub 40%.