Anima a recrutat un medic-şef coordonator

Autor: Ioana David 01.02.2011

Anima, reţeaua de clinici dezvoltată de A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic din România, l-a recrutat pe Sorin Dan Cadar (foto) în poziţia de medic-şef coordonator. Absolvent al Institutului de Medicină din Bucureşti, Cadar, 51 de ani, a lucrat timp de 26 de ani în spitale de stat, dar şi în clinici şi cabinete particulare. A&D Pharma a demarat în 2010 extinderea cu clinici private, iar în prezent operează patru unităţi Anima şi un laborator central. În cadrul Anima lucrează 250 de oameni, dintre care aproximativ jumătate sunt angajaţi full time. În primul trimestru al acestui an, Anima şi-a propus deschiderea a trei clinici pentru care va angaja 50 de oameni full time şi peste 100 part time. Anima are peste 20.000 de abonaţi. Potrivit ultimelor informaţii disponibile, în primele nouă luni ale anului trecut, grupul A&D Pharma a rulat afaceri de 482,2 mil. euro şi este în proces de delistare de pe Bursa din Londra, acolo unde se tranzacţionează începând din toamna anului 2006.