Broker Cluj a luat 10% din acţiunile Bucovina Suceava

Autor: Adrian Ionut Cojocar 03.02.2011

Firma de intermediere Broker Cluj (BRK), care deţine un portofoliu important de acţiuni pe Bursă, şi-a majorat recent participaţia la producătorul de lactate Bucovina Suceava (BUCS) la peste 10% din capital. Broker Cluj a intrat în acţionariatul companiei în 2009, când a fost raportată pe Bursă cu o participaţie de 5% din acţiuni. Producătorul de lactate este controlat de salariaţi prin Asociaţia PAS, care deţine un pachet de aproape 40% din acţiuni, şi alte două persoane fizice, Dănuţ Ştefan şi Viorel Gheorghe, care au câte o participaţie de 5% din companie. Bucovina Suceava este listată pe piaţa RASDAQ şi ieri acţiunile firmei pierdeau 3,5%, până la un preţ de 0,82%, care-i dă o valoare de piaţă de 7,9 mil. lei. Broker Cluj şi-a redus anul trecut aproape la jumătate participaţia pe care o deţinea la firma Lactate Natura din Târgovişte (INBO) şi mai deţine în prezent circa 5,5% din acţiunile companiei.