Românii de la E-Boda ar putea ieşi cu o tabletă PC în acest an

Autor: Anca Arsene-Barbulescu 06.02.2011

"Am câte o mostră de tabletă şi de cititor de cărţi electronice de aproape un an", spune Alexandru Drăgoiu (31 de ani), şeful şi fondatorul Rosal Import Export, compania din spatele E-Boda din care deţine jumătate, restul fiind participaţia lui Honorius Prigoană. Probabil va lansa tableta PC spre finalul anului, intrând în competiţie cu tableta Alldro a braşovenilor de la Visual Fan şi EvoTab, anunţată săptămâna trecută de Televoice, pe o piaţă estimată la cel puţin 10 milioane de euro.

În total, anul acesta se vor vinde în România între 15.000 şi 20.000 de tablete, conform mai multor estimări din piaţă. La un preţ mediu de 600 de euro, în condiţiile în care un iPad se apropie chiar de 1.000 de euro cu tot cu accesorii, iar o tabletă românească variază între 150 şi 200 de euro, segmentul s-ar putea cifra chiar şi la 12 milioane de euro în 2011.

Tableta E-Boda ar fi putut ajunge mai devreme pe piaţă, dar omul de afaceri spune că a preferat să aştepte o confirmare a interesului pieţei pentru astfel de produse sub marcă românească.

Electronice made in Romania. Cine sunt romanii care concureaza cu Apple si Amazon

Experienţa l-a învăţat că a fi primul sau printre primii într-o piaţă nouă nu este în mod neapărat un lucru bun. Receptoarele pentru pentru televiziune digitală terestră (DVB-T) au fost un eşec, după spusele lui Drăgoiu, odată cu intrarea operatorilor de cablu pe acest segment, iar din lotul de 1.000 de bucăţi importat din China sub marca E-Boda, mai mult de jumătate sunt încă în piaţă.

"România este o piaţă destul de particulară. Apar în lume produse care ajung chiar la maturitate, iar la noi nici măcar nu sunt lansate", afirmă omul de afaceri. Asemenea tuturor electronicelor E-Boda, tableta va fi produsă în China şi va fi adresată unei nişe încă neacoperite - consumatorul mediu, care nu vrea să plătească nici 150 de euro, dar nici 700 de euro sau chiar mai mult pentru o tabletă, ci mai degrabă un preţ cuprins între 300 şi 400 de euro.

Extinderea gamei de produse este doar una dintre soluţiile lui Drăgoiu de a rotunji afacerile Rosal Import Export, care anul trecut au depăşit cu puţin trei milioane de euro şi ar urma să se majoreze cu 5% în 2011, până la 3,2 de mil. euro, conform estimărilor. O treime din venituri provin din vânzarea de televizoare, 24 de procente sunt aduse de DVD playere, câte 11 procente înseamnă MP3 playere şi alte produse de home entertainment, alte 10% din încasări vin din vânzarea de rame foto.

Anul trecut, românii au cumpărat 20.000 de DVD playere E-Boda, 12.000 de televizoare şi 10.000 de rame foto, potrivit datelor companiei.

Cele mai profitabile sunt produsele pentru home entertainment şi accesoriile care înseamnă în prezent 5% din cifra de afaceri, segmente pe care Drăgoiu are în plan să se concentreze tot mai mult anul acesta.