Bursa a pierdut 8.000 de investitori anul trecut

Autor: Roxana Pricop 06.02.2011

Numărul de investitori la Bursă a înregistrat în 2010 cea mai abruptă scădere de la declanşarea crizei financiare, ajungând la un total de 86.703 participanţi, în condiţiile în care 8.000 de investitori au ieşit din piaţă, arată statisticile Fondului de Compensare.

Pe Bursa de la Bucureşti investeau un număr de 86.703 investitori la finele anului trecut, mai puţin cu 7.842 faţă de anul 2009 şi uşor sub totalul raportat de Bursă la finele anului 2007, considerat an de maxime, potrivit statisticilor emise de Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI). Cei mai mulţi investitori, în număr de 5.000, "au plecat" în ultimul trimestru al anului, având în vedere că scăderea raportată de Bursă în primele nouă luni a fost de 2.800 de investitori.
Fondul de Compensare, din care fac parte toţi brokerii şi administratorii locali de conturi de investiţii, nu ia în calcul dacă un investitor are conturi deschise la mai multe societăţi, pentru că în cazul unui faliment fondul este obligat să plătească, din contribuţiile strânse de la brokeri, până la 15.000 de euro pentru fiecare cont deschis la societăţile intrate în faliment.

Investitorii aveau lichidităţi în conturi în valoare totală de 252 mil. lei (60 mil. euro) la finele anului trecut şi cu 25 de zile înainte de listarea Fondului Proprietatea.

Valoarea totală a portofoliilor deţinute de cei peste 86.000 de investitori era la finele anului de 16,8 mld. lei (3,94 mld. euro), mai mare cu circa 46% faţă de valoarea raportată în 2009.

Valoarea totală a acestor portofolii reprezintă valoarea acţiunilor înregistrate în conturile deschise de investitori la societăţile de brokeraj, bănci sau societăţi de administrare a investiţiilor, aceasta incluzând şi plasamentele investitorilor în instrumente futures pe Bursa din Sibiu şi chiar acţiunile cumpărate pe pieţele externe prin intermediul firmelor locale de brokeraj. Din raportările FCI, un număr de peste 77.000 de investitori aveau acţiuni în conturi în valoare mai mică de 15.000 de euro, cât este plafonul de compensare pentru anul în curs, în timp ce peste 7.500 aveau portofolii pe Bursă mai valoroase de 15.000 de euro.

Pentru ca Fondul să poată asigura un plafon de compensare de 15.000 euro/investitor, toţi brokerii alături de instituţiile de credit active pe piaţa de capital plătesc anual o contribuţie din veniturile realizate. La 30 septembrie 2010, Fondul avea rezerve de 12 mil. lei pentru compensarea investitorilor.