Mugur Isărescu va trebui să explice astăzi cum va ţine inflaţia în frâu anul acesta

Autor: Liviu Chiru 07.02.2011

Guvernatorul Mugur Isărescu va trebui să convingă în conferinţa de presă de astăzi că Banca Naţională poate să ţină preţurile în frâu în 2011 şi să reclădească încrederea în politica sa monetară, după ce în ultimii patru ani inflaţia a fost de fiecare dată peste nivelul ţintit.

Aceasta este prima apariţie a guvernatorului într-o conferinţă de presă de la începutul anului, fiind organizată cu ocazia prezentării raportului asupra inflaţiei pe trimestrul al patrulea din 2010, care va conţine şi proiecţii privind evoluţia preţurilor în următorii doi ani.

Majoritatea analiştilor se aşteaptă ca BNR să vină cu o prognoză mai puţin optimistă privind creşterea preţurilor în acest an, după ce în toamna trecută vedea inflaţia încetinind la 3,4% în decembrie 2011, adică aproape de ţinta oficială de 3%. Potrivit unui sondaj intern realizat de Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari, media estimărilor analiştilor privind inflaţia în 2011 este de 4,3%, adică din nou peste limita superioară a intervalului agreat.

"Probabil că guvernatorul va spune că sunt riscuri mari dinspre politica fiscală, alimente sau petrol şi că este posibil ca inflaţia să fie din nou peste ţinţa BNR. Creşterea economică s-a văzut de ceva timp că este pe planul al doilea", spune Nicolaie Alexandru-Chideşciuc, economistul-şef al ING Bank. El se aşteaptă de asemenea ca în actuala prognoză inflaţia pentru decembrie să fie revizuită la 3,5% sau 3,6%, faţă de 3,4%.

Principalele riscuri vin acum din partea tendinţei de scumpire a alimentelor şi combustibililor pe plan internaţional, care s-au simţit deja şi pe plan local.

Anul trecut preţurile de consum au urcat cu aproape 8%, deşi ţinta oficială de inflaţie era de 3,5%. Şocul majorării TVA de la 19% la 24% în vară, dar şi creşterea preţurilor la alimente în toamnă au scos inflaţia de pe traiectoria descendentă.

Banca centrală are deja o problemă, după cum arată şi întrebările propuse de cititorii ZF, care pun în discuţie eficienţa regimului de ţintire a inflaţiei.

Primele două decizii ale BNR din acest an privind politica monetară - de menţinere a dobânzii-cheie la 6,25% pe an - arată că se menţine preferinţa pentru o poziţie de expectativă.

Comunicatul publicat după şedinţa Consiliului de Administraţie al BNR de săptămâna trecută citează o serie de factori de risc care ar putea determina accelerarea inflaţiei, însă aceştia se afla în afara puterii de control a politicii monetare. "Riscurile asociate în principal factorilor aflaţi în afara sferei de influenţă a băncii centrale - ajustările preţurilor administrate, consecvenţa continuării consolidării fiscale şi a reformelor structurale, evoluţia viitoare a preţurilor externe ale materiilor prime şi ale produselor agro-alimentare, precum şi a mediului economic internaţional - impun de asemenea păstrarea unei conduite prudente a politicii monetare", notau reprezentanţii BNR.

Întrebările cititorilor ZF pentru guvernatorul BNR

Marius

Ce rost mai are această aşa-zisă politică de ţintire a inflaţiei când ţinta nu este niciodată atinsă şi nimeni nu se mai uită la ea?

Împărtăşeşte şi guvernatorul Isărescu teoria "chirurgului" Franks care spune că este mulţumit că ne-a stabilizat, chiar dacă nu avem puls?

Cât timp va mai gira guvernatorul Isărescu politica guvernului Băsescu-Boc?

Ionescu Vlad

După cum se vede România nu are o economie de piaţă funcţională, în care cererea şi oferta să determine preţul produsului final pe piaţă, acest lucru fiind determinat de "cartelurile" create în diverse domenii (...) Nu cumva aplicarea unei politici monetare specifice unei economii de piaţă funcţionale este nepotrivită României?

John

Vă este teamă să reduceţi rezervele minime obligatorii în valută pentru bănci să nu alimenteze inflaţia?

Nu ar fi timpul să sprijiniţi indirect băncile pentru a pune presiune mai mare pe reluarea creditării, creând exces de valută?

Trifu Dan

În ultimii opt ani BNR a mărit baza monetară de opt ori. Cât de vinovată consideraţi că este BNR pentru actuala inflaţie?

BNR are toate uneltele legale necesare pentru a menţine baza şi masa monetară stabile, dacă cea monetară ar fi fost menţinută stabilă în ultimii opt ani, ar mai fi avut acum România inflaţie prognozată pentru 2011 de 8%?

Raul

Sunt prognoze care arată că populaţia României va ajunge într-un viitor apropiat la 15 milioane de locuitori. Este, în opinia mea, un "canibalism" dezvoltat în ultimii 20 de ani, iar Negriţoiu (felicitări pentru puterea de a recunoaşte greşeli) a indicat recent şi o serie de vinovaţi. Este clar că ei există, puteţi nominaliza şi alţii? Repetatele devalorizări ale leului au trimis milioane de români în străinătate.