Angajaţii unei fabrici Mobexpert, în grevă

Autor: Ioana David 07.02.2011

Peste 100 de angajaţi ai fabricii de mobilă Ilefor din Târgu Mureş, parte a grupului Mobexpert, s-au aflat ieri în a doua zi de grevă şi au cerut drepturile salariale restante şi implementarea unei noi grile salariale, mai mare, negociată de la 1 ianuarie.

Aceasta este a doua grevă din ultimele şase luni cu ecou în mediul de business românesc după ce în noiembrie angajaţii companiei producătoare de motoare electrice Ana Imep din Piteşti, controlată de George Copos, s-au aflat mai multe zile în grevă prin care au cerut majorări salariale.

Ambele situaţii au scos la iveală salariile din companii, care în cazul Ana Imep, spre exemplu, au ajuns la 1.800 de lei (după majorarea salarială de 8% negociată). Pe de altă parte, salariile angajaţilor implicaţi direct în producţia Ilefor ar putea ajunge la 1.100 - 1.300 de lei, în creştere cu 30% la fabrica de mobilă Ilefor. Nu este clar însă dacă aceste salarii sunt brute sau nete.

Potrivit Mediafax, conducerea Ilefor a acordat bonurile de masă restante şi a promis că va plăti restanţele salariale de 5% dintr-o lună şi 25% din alta.

Angajaţii de la Ilefor solicită şi demisia directorului economic şi a celui de resurse umane şi juridic. "În cursul zilei de astăzi (luni - n.r.) cred că vom distribui şi restanţa la plata salariilor. Încercăm în cursul zilei de astăzi să rezolvăm", a spus Ioan Gherasim, directorul Ilefor, citat de Mediafax. El a mai spus că a plătit salariile cu întârziere deoarece comenzile au fost puţine în această perioadă de criză, mai ales pe fondul pierderii unor contracte la export, în condiţiile în care concurenţa chineză a oferit chiar şi preţuri de dumping.