Marea Britanie majorează taxa bancară

Autor: Catalina Apostoiu 08.02.2011

Ministrul britanic de finanţe George Osborne a anunţat că guvernul său va majora taxa aplicată băncilor, ceea ce va creşte veniturile generate de această măsură cu 800 mil. lire sterline (950 mil. euro) până la 2,5 mld. lire sterline (3 mld. euro) în acest an, potrivit The Wall Street Journal.

"Cele 800 de milioane de lire reprezintă o sumă considerabilă care va ajuta Marea Britanie să rezolve problema deficitului bugetar", a declarat Osborne.

Guvernul vrea să obţină 2,5 mld. lire sterline de pe urma taxei în acest an şi anul viitor, suma urmând să urce la 2,6 mld. lire sterline în 2013 şi 2014, potrivit Trezoreriei britanice.

Conform oficialilor Trezoreriei, guvernul avusese în vedere o taxă redusă de 0,05% din active pentru acest an ca urmare a menţinerii nesiguranţei de pe pieţe, dar nu a mai considerat necesar acest lucru. Drept urmare, începând cu luna martie, rata taxei se va situa la 0,1% timp de două luni, pentru a compensa rata mai scăzută de 0,05% percepută în ianuarie şi februarie, după care se va menţine la 0,075% până la finalul anului.

"Am două priorităţi: în primul rând ca băncile să plătească o valoare corectă a taxei, asigurându-mă că acestea contribuie la redresarea economică, şi în al doilea rând ca băncile să reia creditarea. Aceasta este o prioritate absolută pentru că în acest fel va fi repornită economia", a declarat George Osborne.

O astfel de modificare ar fi în mod normal anunţată odată cu bugetul, însă Osborne a declarat că poate majora taxa pentru că rezultatele băncilor au depăşit aşteptările, conform The Guardian.

Guvernul vrea de la bănci "o creditare sporită, taxe mai mari, o contribuţie sporită în cadrul societăţii şi bonusuri mai mici decât cele plătite anul trecut". Deşi s-a angajat să rezolve problema "bonusurilor inacceptabile din sectorul serviciilor financiare", guvernul nu a luat nicio măsură încă.