Un semnal pozitiv pentru investitorii de la Bursă ar fi scăderea dobânzilor

Autor: Stefan Musgociu 09.02.2011

Bursa a crescut joi cu 0,79%, într-o piaţă în care majoritatea investitorilor au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea a fost de numai 23,6 milioane lei, sumă din care 72% au reprezentat operaţiunile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP). Directorul de operaţiuni al SSIF Broker (BRK) Darie Moldovan crede că piaţa a intrat într-o perioadă de aşteptare, întrucât banii încasaţi din vânzarea acţiunilor FP nu au fost reinvestiţi în alte titluri.

Pe de altă parte, Nicolae Gherguş, directorul general al Confident Invest, spune că investitorii străini aşteaptă să vadă semnale privind redresarea economiei înainte să investească în România.

"Excepţia (efectelor listării FP - n.red.) este declaraţia triumfătoare a premierului cum că România nu va mai lua ultima tranşă de la FMI. Declaraţia nu are nicio valoare pentru pieţele financiare, iar faptul că la trei ani de la preluarea puterii acesta nu înţelege că declaraţiile populiste nu ţin la investitorii străini şi că aceştia fac diferenţa între rezerva valutară a băncii centrale şi starea economiei unei ţări este de neînţeles. Aşadar, până când primul barometru economic - dobânda de referinţă a BNR - nu va da primul semnal de scădere şi de însănătoşire a economiei, este greu să aşteptăm minuni pe Bursă", a declarat Gherguş.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni analizate de indicele BET au fost realizate la preţuri în creştere în medie cu 0,38%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au ridicat indicele BET-NG cu numai 0,16%.

Pe de altă parte, acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au dus indicele BET-FI cu 0,75% sub nivelul de la finalul şedinţei anterioare.

Transferurile cu acţiunile Fondului Proprietatea au însumat 16 milioane lei şi au susţinut, astfel, 72% din lichiditatea Bursei. Cea mai recentă tranzacţie cu aceste titluri a fost realizată la 0,627 lei, preţ în scădere cu 0,4%.

Moldovan crede că rezultatele financiare şi dividendele pe care companiile le vor anunţa vor influenţa numai punctual evoluţia acţiunilor, iar reacţiile investitorilor vor fi semnificative numai dacă raportările vor diferi mult de estimările iniţiale.

"Pe de altă parte, acordul cu FMI poate fi un factor de încredere pentru investiţii, însă decisiv ar fi un upgrade pentru ratingul internaţional al României", a mai spus el.

Acţiunile FP au fost urmate în topul rulajelor de titlurile BRD (BRD) şi SIF Oltenia (SIF5) cu operaţiuni de 1,5 milioane lei şi respectiv 1,3 milioane lei. Cotaţia titlurilor BRD a crescut cu 0,71%, la 14,51 lei, iar cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile SIF Oltenia a fost realizată la 1,416 lei, preţ în scădere cu 0,91%.

Cu titlurile băncii au fost realizate doar tranzacţii, iar cel mai mare pachet de acţiuni BRD a fost transferat la ora 12:22, pentru 1,4 milioane lei. Operaţiunea a fost efectuată la preţul de 14,25 lei, cu 1,42% peste ultima cotaţie de marţi.