Filmul istoric comunist: peliculele pe care se baza Ceauşescu în megalomanica sa politică internă

Aşa cum istoria naţională, a noastră, dar şi a altor neamuri, a fost periodic scrisă şi rescrisă pentru a servi drept vehicul propagandistic corespunzător decorului politic dintr-o perioadă anume, tot aşa filmul istoric a reflectat nu adevărul, realitatea unei epoci trecute, ci acea traducere a trecutului acceptată în momentul realizării lui şi menită a transmite ceva anume spectatorilor.

Dorobanţii din "Independenţa României" (1912) sau "Ecaterina Teodoroiu" (1921) mor în poziţii declamative şi eroic-ostentative, tot aşa cum "Burebista" (din 1980, interpretat de George Constantin), "Mihai Viteazul" (din 1970, interpretat de Amza Pellea şi din 1977, interpretat de Victor Rebengiuc), "Ştefan cel Mare" (din 1974, interpretat de Gheorghe Cozorici), Dimitrie Cantemir (din 1975, interpretat de Alexandru Repan) din filmele omonime ale lui Gheorghe Vitanidis, Sergiu Nicolaescu, Constantin Vaeni sau Mircea Drăgan gândesc şi se exprimă în parametrii şi sintagmele unui activist al PCR, absolvent al Academiei politice "Ştefan Gheorghiu".
"Tudor Vladimirescu" (r. Lucian Bratu) a fost înfăţişat în 1962 publicului românesc sub virila carismă a lui Emanoil Petruţ, dar având profilul unui precursor (cu stagiu în armata rusă) al luptei "norodului" împotriva fanarioţilor şi boierilor lacomi, egoişti şi trădători.

Puternicul Decebal al lui Amza Pellea din "Dacii" (foto) sub regia lui Sergiu Nicolaescu, în 1966, este pus să vorbească acum două milenii despre ţară (nu exista atunci acel concept) şi popor, independenţă şi libertate la fel ca în zilele noastre, tot aşa cum şi Ştefan cel Mare (din 1974, urmat de "Fraţii Jderi"), Dimitrie Cantemir (din 1975), Mircea cel Bătrân (din 1988, interpretat de Sergiu Nicolaescu) sau Vlad Ţepeş (din 1978, interpretat de Ştefan Sileanu) au fost concepuţi în filmele lui Mircea Drăgan, Gheorghe Vitanidis, Sergiu Nicolaescu sau Doru Năstase drept conducători cu o înţelepciune vizionară privind politica internă şi relaţiile internaţionale corespunzătoare Programului partidului de făurire a societăţii socialiste şi înaintare a României spre comunism.

Ideea "războiului întregului popor pentru apărarea patriei" pe care se baza Ceauşescu în megalomanica sa politică internă sau externă a fost susţinută cu obstinaţie în toate filmele istorice referitoare la marii voievozi, care întotdeauna aveau în spate oastea cea mare drept sprijin fie împotriva turcilor, fie împotriva boierilor cei laşi şi intriganţi. În toate aceste filme, care la vremea respectivă s-au bucurat de o mare audienţă, străinii (fie aceştia turci, unguri, fanarioţi, poloni, nemţi, austrieci, tătari, dar mai puţin ruşi sau sârbi, bulgarii nefiind prezenţi în scenarii) erau mereu duşmanii neînduplecaţi, invidioşi, perfizi, lacomi şi cruzi ai bunilor şi bravilor români ce-şi apărau până la ultima picătură de sânge ţărişoara lor sub conducerea unui domn luminat şi dăruit cauzei poporului său. Trimiterile la persoane şi situaţii contemporane timpului în care filmul cu subiect în istoria medievală sau antică a fost realizat au fost mai mult decât evidente.
Încărcătura propagandistică a filmelor istorice din trecutul apropiat, adică de după apariţia în scena politică, în 1921, a Partidului Comunist din România, a devenit covârşitoare, deoarece miza acestora era chiar crearea unui fals istoric, şi anume legitimitatea partidului şi regimului comunist în România. Orice intrigă cinematografică corespunzătoare trebuia să răspundă în primul rând imperativelor ideologice şi de conjunctură politică a momentului, prezenţa pozitivă a comuniştilor în scenariu fiind obligatorie.

"Lupeni 29" (1962), în regia lui Mircea Drăgan, dar şi "Valurile Dunării" (1959), în regia lui Liviu Ciulei, sunt doar două exemple simptomatice ale propagandei comuniste prin filmul istoric de la începutul anilor 60. Inducerea unei anumite percepţii privind rolul şi acţiunile comuniştilor în ilegalitate, pe timpul războiului, dar mai ales în pregătirea şi desfăşurarea loviturii de stat de la 23 august 1944 (complet mistificată de istoriografia comunistă) a devenit o sarcină primordială şi în acelaşi timp o condiţie de aprobare a producerii unor filme istorice, fie că acestea aveau o intrigă predominant poliţistă (seria comisarului Moldovan realizată de Sergiu Nicolaescu), se doreau a fi reconstituiri ("Cerul începe la etajul III", 1967, r. Francisc Munteanu; "Stejar extremă urgenţă", 1974, r. Dinu Cocea; "Zidul", 1975, r. Constantin Vaeni), sau fresce de epocă ("Puterea şi adevărul", 1972, r. Manole Marcus).

În producţiile pe timp de război, "Elisabeth şi Essex" (1939) sau "Corsarul" (1940), r. Michael Curtiz, personajul lui Errol Flynn şi partenera sa Bette Davis, deşi construiesc o atmosferă de mare entuziasm patriotic în jurul reginei Angliei aflate sub pericolul invaziei spaniole, îşi păstrează totuşi latura umană, ei iubesc, urăsc, le este uneori frică, mai ezită, dar în final îşi înving omeneştile slăbiciuni.
În schimb, atât voievozii, cât şi ilegaliştii comunişti sau activiştii ajunşi la putere în calitate de personaje în filmele istorice româneşti realizate după 1960 par a fi asexuate, lipsite de orice vulnerabilitate umană, sentimentele lor nu se referă decât la abstracţiuni (libertatea, cauza, misiunea, datoria) şi nu la parteneri de sex opus (uneori voievozii şi comuniştii din filmele comuniste româneşti mai au "slăbiciunea" de a-şi iubi copiii sau părinţii), nici vorbă de vicii sau carenţe morale, ca şi când ei ar fi deasupra oamenilor.


CALIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) şi doctor (Magna cum Laude) în ştiinţe militare, a fost ofiţer în cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si presă scrisă şi apoi ca ofiţer specialist în operaţii psihologice în cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO în Kosovo şi Afganistan. A publicat mai multe volume despre propagandă, război mediatic şi istorie militară în România şi Statele Unite. Din 2008 este colaborator al "Ziarului de Duminică" şi al revistei "Flacăra".