Borbely: Programul „Rabla“ începe pe 20 martie

Autor: Bogdan Alecu 10.02.2011

Programul "Rabla" 2011 va demara în jurul datei de 20 martie dacă bugetul Fondului de Mediu şi ghidul vor fi adoptate săptămâna viitoare, aceasta fiind cea de-a treia amânare a programului de casare din acest an, după ce iniţial trebuia să demareze de la 1 februarie, iar după aceea de la 15 februarie.

În România mai sunt peste 200.000 de maşini mai vechi de zece ani, care ar trebui casate, potrivit declaraţiilor lui Laszlo Borbely, ministrul mediului din partea UDMR citat de Mediafax.

"Săptămâna viitoare sper să avem bugetul Fondului de Mediu. Până atunci nu putem merge mai departe. Până la sfârşitul săptămânii viitoare sperăm să avem în Monitor şi bugetul şi ghidul", a declarat Borbely.

În cinci zile de la publicarea în Monitorul Oficial va fi anunţată sesiunea de validare pentru cei aproximativ 200 de colectori şi 100 de producători de autoturisme, apoi timp de zece zile se vor putea depune dosarele, care vor fi validate în zece zile, într-un interval asemănător urmând să fie semnate contractele. "Cred că în jur de 18 - 20 martie va putea începe casarea maşinilor. Nu e o întârziere", a adăugat Laszlo Borbely. Ministrul a subliniat că în ghidul de anul acesta au fost operate modificări care să asigure un control mai strict al casărilor, el adăugând că speră ca numărul acestora să crească faţă de anul trecut.

Potrivit ministrului mediului, dintre cele aproape 190.0000 de maşini casate anul trecut, cele mai multe aveau o vechime între 15 şi 20 de ani. În ceea ce priveşte vânzările de maşini în cadrul programului în 2010 au fost achiziţionate 63.000 de maşini noi, pentru fiecare utilizându-se trei vouchere cu o valoare nominală de 3.800 lei.

În cadrul programului de anul trecut ministerul mediului a prelungit valabilitatea tichetelor de la 23 noiembrie până pe 31 ianuarie 2011, în condiţiile în care la finele lunii noiembrie încă se tranzacţionau pe piaţă aproape 31.000 de vouchere.