Cum arată programul Rabla 2011

Autor: Gândul 10.02.2011

În jurul datei de 20 martie va demara programul Rabla pe 2011. Cei care nu au maşini vechi de dus la Remat pot să cumpere un autoturism second-hand, din ţară sau din străinătate. De la 1 ianuarie, taxa auto a crescut însă cu 45-50%

Programul Rabla, ediţia 2011, va lua startul luna viitoare, în jurul datei de 20 martie, anunţă oficialii Ministerului Mediului şi Pădurilor. Românii vor putea să-şi ducă la casat maşinile mai vechi de zece ani, în aceleaşi condiţii ca şi anul trecut. Astfel, pentru fiecare maşină dusă la Remat, se acordă câte un tichet, în valoare de 3.800 de lei (în jur de 883 de euro), iar la cumpărarea unei maşini noi se pot folosi cel mult trei asemenea vouchere, care se scad din preţul final. Pentru prima fază a programului, autorităţile şi-au propus să caseze 60.000 de maşini mai vechi de zece ani, cheltuind 228 milioane lei, potrivit Administraţiei Fondului de Mediu (AFP). Un calcul simplu arată că vor putea fi achiziţionate astfel 20.000 de autovehicule noi. Un adevărat balon de oxigen pentru producătorii auto, care anul trecut au reuşit să vândă 63.000 de maşini cu ajutorul acestui program.

Sumele necesare continuării programului Rabla în 2011 nu au fost încă aprobate, dar deblocarea banilor este doar o chestiune de timp. "Sper ca săptămâna viitoare să avem adoptat bugetul Fondului de Mediu. Când apare bugetul Fondului în Monitorul Oficial, apare şi Ghidul pentru programul Rabla", a declarat joi Laszlo Borbely, ministrul Mediului. Citiţi mai mult despre programul Rabla 2011 pe www.gandul.info