Inflaţia anuală a coborât la 6,99%, mai puţin decât estimau analiştii

Autor: Claudia Medrega 14.02.2011

Inflaţia anuală a coborât în ianuarie la 6,99%, de la nivelul de 7,96% înregistrat în decembrie, însă creşterea preţurilor de consum a depăşit media aşteptărilor analiştilor, de 6,8%.

În ianuarie rata lunară a urcat la 0,77%, în principal ca urmare a creşterii preţurilor la legume, fructe, combustibili, energie termică, cărţi, reviste şi ziare, conform datelor anunţate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Preţurile mărfurilor alimentare au crescut în luna ianuarie faţă de decembrie cu 1,14%, cele ale mărfurilor nealimentare cu 0,83%, în timp ce tarifele serviciilor au scăzut cu 0,1%.

Analiştii băncii amerciane Citi avertizează că un leu mai slab şi creşterea preţurilor la alimente şi materii prime sunt cei mai importanţi factori de risc în ceea ce priveşte evoluţia inflaţiei, ceea ce ar submina abilitatea BNR de a reduce dobânda de politică monetară. Totuşi, analiştii Citi se aşteaptă ca inflaţia să coboare la circa 4% în 2011 de la aproape 8% anul trecut şi cred că BNR va reduce dobânda-cheie până la sfârşitul anului la 5,5% pe an.

Membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România au anticipat, în medie, că inflaţia anuală a coborât la 6,8% în prima lună a acestui an, după ce rata lunară s-a situat la 0,6%. BNR a majorat prognoza de inflaţie pentru acest an de la 3,4% la 3,6%, iar pentru 2012 estimează o rată anuală de 3,2%. Atât pentru acest an, cât şi pentru 2012 banca centrală a fixat ţinta de inflaţie la 3% plus/minus un punct procentual.

Cum au evoluat preţurile în ianuarie