O Julietă şi două Giuliette!/ de Elisabeta Lăsconi

Marele Will nu are moarte, iar tragedia celor doi îndrăgostiţi loviţi de soartă şi de ura ce le măcina familiile învrăjbite naşte spectacole şocante (cu scena balconului transferată în piscină...) şi, de la un deceniu la altul, ecranizări ingenioase ori de-a dreptul năstruşnice. Atât de numeroase, încât imaginaţia literară pare depăşită de arta teatrală şi mai ales de industria filmului.

În 1966, regizorul Baz Luhrmann a ecranizat piesa cu Leonardo DiCaprio şi Claire Danes în rolurile principale, plasând întâmplările într-un oraş american, în familii de mafioţi ce poartă numele Montague şi Capulet, cu pistoale şi maşini în locul săbiilor şi cailor, prolog şi epilog care au forma unei ştiri de telejurnal. În alt film, "Să moară Romeo", lansat în 2000, familiile mafiote au una origine chineză, alta afro-americană. Recent, în "Gnomeo şi Julieta", cuplul celebru are înfăţişarea unor pitici de grădină animaţi, cu sfârşitul schimbat puţin, căci animaţia are copiii ca public ţintă.

Era nevoie de curiozitate, de o minte scormonitoare, ca povestea lui Romeo şi a Julietei sale să fie reinventată. Aventura a pornit-o Anne Fortier, scriitoare tânără, care s-a născut şi a crescut în Danemarca, a studiat Istoria Ideilor la Universitatea Aarhus, a făcut multe călătorii de studii - Norvegia, Statele Unite, la Paris şi la Oxford. A reuşit în toate: şi-a luat doctoratul, a cochetat cu filmul (coproducătoare a documentarului Fire and Ice: The Winter War of Finland and Russia, distins în 2007 cu un premiu Emmy) şi cu literatura: o fantezie gotică, Shepherds on the Mountain (2005).

Romanul Julieta a apărut în acelaşi an, 2010, pe piaţa de carte americană şi britanică, iar drepturile de publicare şi traducere şi au fost achiziţionate în 34 de ţări. Şi, deşi pe site-ul autoarei, traducerea în română este anunţată pentru 2011, se află din 2010 în librării, deci o sincronizare fericită şi semn de normalitate şi de politică editorială eficientă. Jumătate chicklit, jumătate romance, Julieta trece peste barierele de gen ca să devină mystery!

Anne Fortier construieşte o aventură a prezentului: o tânără, Julie Jacob, crescută de o mătuşă, împreună cu sora ei geamănă Janice, după dispariţia părinţilor într-un accident, află abia la moartea mătuşii că se numeşte Giulietta Tolomei, că în Siena o aşteaptă o comoară lăsată moştenire de mama ei, în seiful unei bănci. Perechea celor două gemene complet diferite induce atmosfera de chicklit: Janice este egoistă, abilă, strălucitoare, iar Julie - retrasă, pasionată de Shakespeare, preferând discreţia.

Comoara din Siena se dovedeşte a fi un maldăr de manuscrise, iar Giulietta descifrează în ele cu totul altă poveste decât cea scrisă de Shakespeare. Mai întâi că faptele s-au petrecut la Siena, nu la Verona, în casa ajunsă punct de atracţie turistică, cu altă turnură decât cea consemnată în tragedie. De aici provine atmosfera de romance.

Aşa că Giulietta Tolomei cunoaşte altenativ viaţa oraşului Siena din prezent şi din trecut, trăieşte propria poveste de iubire şi citeşte mărturii din 1370 despre altă pereche, prinsă în conflicte mai puternice şi mai sângeroase decât le-a păstrat marele dramaturg. Mai multe enigme învăluie perechea şi moartea părinţilor, căci după ce îşi regăseşte rudele, constată că ura între cele două familii s-a păstrat intactă, ca şi împărţirea oraşului în contrade, ca şi întrecerile pe viaţă şi pe moarte, cu alianţe, fidelităţi şi trădări.

Julieta lui Shakespeare este concurată de Giulietta din trecut, a cărei poveste s-ar afla la originea tragediei, ca şi de Giulietta din prezent, care trebuie să dezlege blestemul vechi de secole. Aşadar, chicklit şi romance se întrepătrund prin mister revelat pe multiple căi (pictură, arhitectură, manuscrise) ca în Codul lui Da Vinci, romanul des invocat ca să atragă cititorii, dar aici misterul îl dă adevărul, imaginat şi el, despre cea mai cunoscută poveste de iubire a lumii.