Românii nu au încredere în bănci. Mai mult de trei sferturi preferă să nu lucreze cu instituţiile bancare

Ziarul Financiar 17.02.2011

Mai mult de trei sferturi (76%) din respondenţii unui sondaj IRES au afirmat că preferă să lucreze cât mai puţin cu banca, în timp ce mai puţin de jumătate dintre clienţi au încredere în instituţiile de credit, informează Mediafax.

"Cu toate că se declară mulţumiţi per total de serviciile bancare, dar şi de aspecte mai specifice ale colaborării cu băncile, oamenii tind să menţină o distanţă faţă de aceste instituţii şi receptează serviciile lor ca fiind în defavoarea clienţilor. 76% dintre respondenţi sunt de acord total sau parţial cu afirmaţia «prefer să am de lucru cât mai puţin cu băncile». Totodată, 90% sunt de acord total sau parţial cu afirmaţia «contractele dintre bănci şi clienţi sunt în avantajul băncilor», iar 89% cu afirmaţia «oamenii nu sunt atenţi atunci când intră sub contract cu băncile»", potrivit unei analize a Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

Analiza IRES are la bază un studiu realizat în perioada 24 -26 ianuarie în rândul a 1.436 de persoane, cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban . Unele date au fost interpretate pe baza răspunsurilor formulate de un subeşantion de 777 de persoane care utilizează servicii sau produse bancare.

Doar 3% dintre utilizatorii de servicii bancare din mediul urban au foarte multă încredere în bănci în general, în timp ce 41% au multă încredere, 40% puţină, iar 13% foarte puţină încredere. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.