Raiffeisen: Nu ne aşteptam ca leul să se întărească

Autor: Razvan Voican 22.02.2011

Leul s-a apreciat cu circa 0,5% în raport cu euro în ultimele zile, în contextul unor volume de tranzacţionare reduse şi al unor mişcări contrare ale altor monede din regiune, evoluţie la care analiştii Raiffeisen mărturisesc că nu se aşteptau. BNR a calculat astăzi un curs de 4,2350 lei pentru un euro, reprezentând cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimele şase luni.

La Banca Centrală Europeană, care culege mai târziu datele din piaţă, leul a ieşit şi mai tare, cu un curs de 4,2290 lei/euro. Raiffeisen îşi explică întărirea leului prin factori precum creşterea dobânzilor pe piaţa monetară din ultimele săptămâni ca urmare a emisiunilor mari de titluri de stat sau datele "uşor pozitive" privind evoluţia PIB în trimestrul al patrulea din 2010. "În perspectivă, noi tot credem că un curs de schimb stabil rămâne scenariul de bază", afirmă analiştii băncii austriece, care dau pentru luna martie un curs de 4,25 lei/euro.