Ochii care nu se văd se uită: după 1989 România a depus eforturi pentru a se apropia de Occident, dar şi-a pierdut influenţa din Orient

Puţine dintre relaţiile diplomatice ale României de dinaintea căderii comunismului au fost atât de controversate precum cele stabilite între Bucureşti şi Tripoli. Vreme de aproape trei decenii, Nicolae Ceauşescu a adoptat o strategie de politică externă bazată pe relaţii economice, pentru a câştiga ţările arabe ca pieţe de desfacere ale României industrializate.

Relaţiile comerciale dintre România şi ţările arabe s-au împletit cu controverse politice, de-a lungul timpului ţara noastră dezvoltând relaţii complexe cu ţările arabe. De exemplu, după ce fostul consilier personal al lui Nicolae Ceauşescu şi şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe, generalul Ion Mihai Pacepa, a fugit în Statele Unite cerând azil politic, doi lideri importanţi ai lumii arabe, Muammar Gadhafi şi Yasser Arafat, au pus fiecare câte un milion de euro pe capul fostului agent al direcţiei de spionaj. Dar nu numai prietenia celor doi lideri cu Nicolae Ceauşescu i-a împins la acest gest, ci şi faptul că Pacepa cunoştea "afacerile murdare" ale acestora, serviciile de spionaj ale României, Libiei şi cele palestiniene colaborând îndeaproape timp de mulţi ani.

În ecuaţia intereselor României în Orientul Mijlociu, un loc important a fost ocupat de relaţia dintre Nicolae Ceauşescu şi liderul libian Muammar Gadhafi. Se spune despre legătura dintre Ceauşescu şi colonelul libian că ar fi fost într-atât de apropiată, încât Gadhafi ar fi ordonat asasinarea în România a fratelui său, în cadrul unei partide de vânătoare, întrucât acesta înainta din ce în ce mai vehement pretenţii pentru conducerea Libiei.

Reprezentanţa diplomatică a României în Libia a fost ridicată la rang de ambasadă în anul 1974, la nouă ani după ce Nicolae Ceauşescu a preluat puterea. Fostul dictator român a vizitat Libia în 1974, 1979 şi 1985, iar Muammar Gadhafi i le-a întors în 1981 şi 1983. Întâlnirile dintre cei doi au contribuit la transformarea Libiei în piaţă de desfacere pentru România, fapt care a reprezentat cheia diplomaţiei româneşti în viziunea lui Nicolae Ceauşescu.

"Câmpurile petrolifere din Libia şi din întreg Orientul Mijlociu au reprezentat un vârf de lance pentru România", este de părere profesorul de economie Daniel Dăianu. În anul 1980, România a încheiat un acord de concesiune pentru 20 de ani cu Libia, prin care compania de stat Petrom R.A. (devenită ulterior Rompetrol) avea drept de exploatare asupra zăcământului de petrol Murzuk. Dreptul de exploatare asupra acestui zăcământ, ale cărui rezerve de petrol erau estimate la o valoare de 100-150 mld. dolari la preţurile petrolului din 2006, a fost pierdut în anul 1992 de România în favoarea companiei spaniole Repsol.

La baza influenţei politice în zonă au stat relaţiile economice strânse dintre România şi ţările arabe, între care un loc important l-au ocupat Libia, Iran, Irak, şi Iordania. La fel ca toate ţările blocului comunist, România a căutat prin raporturile comerciale să îşi creeze legături solide cu statele bogate în petrol, strategie adoptată chiar şi de statele occidentale: "La fel ca Franţa cu ţările magrebiene (Maroc, Algeria, Tunisia n. red.) şi Marea Britanie cu Arabia Saudită, ţările comuniste au oferit o alternativă economică ţărilor arabe", spune Daniel Dăianu.

Perioada de frenezie în care România trimitea medici în Libia, exporta armament, construia centrale, furniza ingineri pentru ample lucrări de infrastructură şi exporta know-how-ul s-a încheiat brusc după 1989. De ce?

"Ochii care nu se văd se uită. Pentru menţinerea relaţiilor cu lumea arabă, este nevoie de strângeri de mână", este de părere Dăianu care spune că în evoluţia relaţiilor cu lumea arabă după căderea comunismului pot fi identificate două etape. Mai întâi, căderea URSS şi tranziţia spre regimuri democratice în fostele ţări comuniste au determinat un nou obiectiv strategic: orientarea către Occident. "Pentru România, intrarea în NATO şi aderarea la Uniunea Europeană au reprezentat cea mai proeminentă sarcină politică. Restul lumii nu a mai contat." În al doilea rând, neglijarea relaţiilor economice în primul deceniu de după 1989 şi-au spus cuvântul în următorul deceniu: "Într-o lume economică globalizantă chiar supusă unor curente fragmentare, cum se întâmplă în prezent, nedeţinerea unei logistici potrivite constând în finanţări adecvate ale întreprinderilor prezente în acele ţări duce la suportarea unor costuri importante pe planul diplomaţiei", a mai spus Dăianu.

Radiografia situaţiei din Libia

"Sunt în Tripoli, nu în Venezuela", a declarat la televiziunea de stat Muammar Gadhafi în prima ieşire publică de la izbucnirea protestelor.

Liniile de telefonie au fost tăiate luni la prânz, în timp ce internetul a fost suspendat încă de sâmbătă.

În capitala Tripoli, clădirile guvernamentale şi secţiile de poliţie au fost incendiate de protestatari, în timp ce unele dintre cele mai puternice triburi din ţară au trecut de partea opozanţilor regimului.

Câţiva reprezentanţi ai Libiei în străinătate s-au depărtat de regimul Gadhafi, criticând răspunsul acestuia prin violenţă faţă de manifestaţii.

Doi piloţi militari au defectat cerând azil politic în Malta. Ei au declarat că au primit ordine să tragă asupra manifestanţilor din oraşul Benghazi.

Companiile străine, în mare parte petroliere, încearcă să îşi scoată cât mai repede angajaţii din Libia.

Dacă oraşul Benghazi, al doilea ca mărime din ţară, a căzut în mâinile protestatarilor, Gadhafi încearcă să menţină controlul asupra capitalei cu ajutorul mercenarilor.

Bursele mondiale au scăzut, iar preţul petrolului a continuat să crească după escaladarea violenţelor din Libia. Ţara este al 18-lea mare exportator de petrol al lumii.

Căderea regimului Gadhafi ar putea trimite în Europa peste un milion de refugiaţi din această ţară, a cărei populaţie se ridică la 6 mil. de locuitori, conform Bruxellesului.

Firmele cu muncitori în Libia stau în alertă

În condiţiile protestelor sociale şi violenţelor din Libia, companiile româneşti cu operaţiuni în această ţară, marea majoritate grupuri petroliere sau de construcţii, monitorizează situaţia şi ar putea lua măsuri pentru repatrierea angajaţilor. Una dintre companiile româneşti care au muncitori în Libia este Petroconsult din Ploieşti, specializată în servicii de proiectare, inginerie şi consultanţă pentru industria petrolieră. "Avem muncitori în Libia, dar nu sunt probleme şi chiar dacă ar fi, le rezolvăm din ţară", au precizat reprezentanţii Petroconsult la solicitarea ZF, însă nu au vrut să divulge numărul de angajaţi români pe care îl au în această ţară, dar nici cum anume vor proceda în cazul repatrierii acestora. Petroconsult a avut în 2009 o cifră de afaceri de 8,9 mil. euro şi 175 de angajaţi, potrivit Ministerului Finanţelor. De asemenea, Rompetrol, al doilea mare jucător de pe piaţa petrolieră locală, a anunţat că are în Libia 62 de angajaţi care lucrează în cadrul diviziei de foraj şi servicii speciale la sondă a companiei. "La nivelul grupului Rompetrol s-a stabilit o celulă de criză pentru monitorizarea, coordonarea şi menţinerea legăturii cu cei 62 de colegi români din Libia", au transmis reprezentanţii Rompetrol. O serie de alte companii de construcţii româneşti care au contracte în Libia iau în calcul repatrierea angajaţilor care lucrează în această ţară, a declarat şi Laurenţiu Plosceanu, preşedinte al Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii.

Exporturi de 38 mil. euro

Relaţiile comerciale între Libia şi România nu au o anvergură foarte mare, însă analizând strict regiunea Africa de Nord, Libia este un partener comercial important. Exporturile României către Libia au fost de 37,9 mil. euro şi au reprezentat în primele zece luni ale anului trecut circa 8,5% din totalul exporturilor către Africa de Nord. Pe de altă parte, România a importat din Libia în aceeaşi perioadă mărfuri în valoare de 22,7 mil. euro. Andreea Neferuµ