România a adus 2% din afacerile Wienerberger

Autor: Andreea Neferu 23.02.2011

Producătorul austriac de materiale de construcţii Wienerberger a înregistrat anul trecut afaceri de aproape 35 mil. euro în România, adică 2% din afacerile totale ale grupului la nivel mondial, care s-au cifrat la 1,74 miliarde de euro.

Comparativ, Wienerberger a înregistrat în 2009 prin intermediul firmei Wienerberger Sisteme de Cărămizi afaceri de 39,2 milioane de euro, potrivit calculelor ZF pe baza datelor existente la Registrul Comerţului, astfel că afacerile pe piaţa locală au înregistrat în 2010 un declin de circa 11% raportat la 2009.

"Wienerberger a înregistrat venituri mai mici din cauza declinului preţurilor medii. România s-a confruntat din nou cu o datorie externă mare şi cu deficit comercial ridicat în 2010, iar incertitudinea în ceea ce priveşte consumul şi disponibilitatea limitată de finanţare a condus la o contracţie de aproape 20% a pieţei construcţiilor rezidenţiale private", se arată în raportul financiar pe 2010 al Wienerberger. În acest moment, tendinţa pe care o va urma piaţa materialelor de construcţii în 2011 este greu de estimat, potrivit aceluiaşi raport.

În ceea ce priveşte afacerile la nivel de grup, Wienerberger a consemnat un profit operaţional (EBITDA) de 210,8 milioane de euro. Atât în Europa Centrală şi de Est, cât şi în Statele Unite, compania apreciază că există puţine resurse pentru a estima tendinţele viitoare ale pieţei.

Wienerberger a intrat pe piaţa românească în 1998 şi în 2003 a achiziţionat de la producătorul de materiale de construcţii CEMA Sibiu o fabrică de cărămizi în cadrul unei tranzacţii cu o valoare totală de 9 milioane de euro.

În prezent, compania deţine în România trei fabrici, şi anume la Gura Ocniţei (Dâmboviţa), la Sibiu şi la Triţenii de Jos (Cluj).

Grupul austriac Wienerberger, cu peste 200 de unităţi de producţie în toată lumea, este cel mai mare producător de cărămizi din lume, iar circa jumătate din profit este generat de afacerile din statele emergente din Europa.