Zi record la Bursă: BERD a ieşit din BRD pentru 107 mil. euro

Autor: Vlad Nicolaescu 23.02.2011



Lâncezeala în care a recăzut bursa de la Bucureşti după primele zile de tranzacţionare ale Fondului Proprietatea a fost întreruptă brusc ieri la ora 16:02, când au fost afişate pe ecranele de tranzacţionare opt schimburi de acţiuni BRD, care au implicat 34 de milioane de acţiuni, în valoare de 107 milioane de euro.

Ziua de ieri a stabilit astfel un nou record pentru valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe piaţa locală, transferurile de ieri însumând 116 milioane de euro, după recordul de 109 milioane de euro din 2007.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a vândut întregul pachet de 4,99% din capitalul celei de-a doua bănci din România. Tranzacţiile s-au realizat la preţul de 13,05 lei/acţiune, cu 5,43% sub preţul din piaţă de marţi.

Acţionarul majoritar al BRD, grupul francez Société Générale, nu a cumpărat pachetul de acţiuni, cu toate că au existat negocieri, fiind înaintate şi oferte de preţ, conform unor surse din piaţa financiară. Este foarte probabil ca pachetul de 4,99% să fi fost cumpărat de mai mulţi investitori instituţionali, conform schimburilor de acţiuni afişate de Bursă.

Cele mai mari dintre cele opt tranzacţii spe­ciale de ieri au însumat pachete de 1,9%, 1,7% şi respectiv 1% din capitalul băn­cii. Vânzarea s-a realizat prin inter­me­diul grupului belgian KBC, fiind im­pli­cată atât divizia din străinătate, cât şi fi­liala de la Bucureşti. KBC este situată pe locul întâi în topul brokerilor locali.

"Ieşirea noastră din acţionariatul BRD vine într-un moment în care atracti­vitatea României pentru investi­tori insti­tuţionali a crescut. Vom con­tinua co­la­borarea noastră cu BRD în do­me­niile noastre de activitate şi vom păstra o relaţie apropiată cu banca", a de­cla­rat Nick Tessey­man, managing director în cadrul BERD.

BERD deţinea din 1999 un pachet de 4,99 % din BRD-SocGen. Instituţia a renunţat în luna octombrie să mai aibă un reprezentant în consiliul de adminis­traţie al BRD, probabil în anticiparea ieşirii din acţionariat. Anne Fossemalle, director în divizia instituţii financiare a BERD, a demisionat din conducerea BRD în luna martie 2010, după aproape 7 ani de când fusese aleasă ca membru.

Locul său în conducerea băncii a fost atribuit atunci unui reprezentant al Société Générale, grupul francez care deţine în prezent 59,4% din bancă. Pe 6 octombrie BNR a aprobat numirea lui Bernardo Incera, care a preluat funcţia de "administrator provizoriu".

BRD a fost în topul celor mai tran­zac­ţionate acţiuni de la începutul anului, pe fondul vânzărilor celorlalţi acţionari minoritari importanţi ai băncii: SIF-urile. Acestea au vândut în piaţă în ultimle 12 luni acţiuni în valoare de circa 50 mil. euro: peste 2% din capitalul băncii

BRD a raportat pentru anul trecut un profit net de 501 mil. lei, în scădere cu 36% faţă de anul precedent, fiind însă cel mai mare câştig net obţinut de o bancă din România.