UPDATE: Statul promite că va face din 2011 anul pieţei de capital şi că va privatiza într-un an cât în ultimul deceniu

Autor: Roxana Pricop 23.02.2011

Şeful Bursei de Valori Bucureşti alături cei mai mari administratori de fonduri mutuale şi pensii private, prezenţi ieri la seminarul organizat de Ziarul Financiar, au căzut cu toţii de acord că 2011 are ingredientele să fie anul pieţei de capital, iar oficialii Guvernului au dat asigurări că statul va privatiza prin Bursă în acest an cât în ultimul deceniu: trei pachete minoritare de acţiuni la Petrom, Transgaz şi Transelectrica vor ajunge din mâinele statului pe cele ale investitorilor privaţi.



După 15 de ani de la redeschidere, Bursa de la Bucureşti este încă un jucător minor pe pieţele din Europa Centrală şi de Est din cauza lipsei de lichiditate, de emitenţi şi de investitori de calibru. Listarea Fondului Proprietatea a reuşit să scoată piaţa din amorţeală doar pentru puţin timp, lichiditatea revenind la nivelurile anterioare.

În acest context, sprijinul statului prin listarea unor companii la care deţine controlul ar putea scoate Bursa de la Bucureşti din impasul în care se află, au fost de acord participanţii la seminarul "Anul pieţei de capital" organizat de Ziarul Financiar în parteneriat cu Bursa de Valori Bucureşti, Asociaţia Administratorilor de Fonduri şi SAI Muntenia Invest.

"2011 are şansele să fie unul dintre cei mai buni ani pentru Bursă pentru că există un număr mare de proiecte în lucru şi care, odată demarate, vor îmbunătăţi vizibil eficienţa pieţei locale de capital. Aşteptăm ca în acest an să aibă loc listările pachetelor minoritare de acţiuni deţinute de statul român la Petrom, Transgaz şi Transelectrica. În luna martie se va lista la Bucureşti o companie privată care va avea o capitalizare de 200 milioane de euro. Tot în acest an, vrem să diversificăm gama de instrumente aflate la tranzacţionare şi să listăm la Bucureşti primele Exchange Trade Fund şi Trusturile de Investiţii Imobiliare", a declarat Valentin Ionescu, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti.

Victor Cazana, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, a dat asigurări că statul se va ţine de cuvânt şi că în 2011 vor fi vândute prin Bursă pachete minoritare de acţiuni, aflate în prezent în deţinerea statului, la Petrom, Transgaz şi Transelectrica. Listarea Romgaz a fost amânată pentru anul viitor.

"Cu siguranţă vom vinde 9,84% din participaţia statului la Petrom în 2011, noi sperăm până la jumătatea anului. Preţurile actuale din piaţă nu sunt relevante pentru oferta de acţiuni la Petrom, statul vrea să obţină cel mai bun preţ pentru acţiunile Petrom. Preţul din oferta de acţiuni Petrom va fi supus aprobării Guvernului înainte de a ieşi în piaţă. Eu mă aştept la o suprasubscriere a ofertei", a declarat Cazana. Ieri acţiunile Petrom au închis la preţul de 0,379 lei, la care capitalizarea companiei este de 5,08 mld. euro, iar statul ar putea încasa circa 500 mil. euro pentru pachetul de 9,84% pe care vrea să-l vândă. Austriecii de la OMV, acţionarul majoritar al Petrom, sunt interesaţi să-şi crească participaţia (care este în prezent de 51%) prin preluarea acestui pachet.

"OMV deja şi-a anunţat intenţia de a prelua acest pachet. Trebuie însă să vedem dacă vor fi condiţii de piaţă favorabile", a declarat ieri Mariana Gheorghe, CEO-ul Petrom, cu ocazia publicării rezultatelor financiare preliminare ale companiei.

"Statul nu este dispus să negocieze cu niciun investitor strategic pentru participaţia deţinută la Petrom, acţiunile vor a fi scoase la vânzare prin ofertă, iar dacă OMV va da cel mai bun preţ, statul va vinde la acel preţ în cadrul ofertei. Însă alocarea acţiunilor se va face în funcţie de gradul de subscriere", a spus şeful OPSPI. La mijlocul lunii martie va fi ales intermediarul care va plasa pachetul de acţiuni pe Bursă.

Şeful OPSPI a adăugat că în prezent iese din discuţie privatizarea prin Bursă a unor pachete majoritare de acţiuni la companii din sectorul energetic, precum Nuclearelectrica şi Hidroelectrica. "În prima etapă vom face o privatizare de probă prin piaţa de capital şi vom lista pachete minoritare, pentru ca mai târziu, nu ştiu să vă spun când, să aibă loc şi privatizarea strategică", a afirmat Cazana.

Dragoş Neacşu, vicepreşedintele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri şi preşedintele Erste Asset Management, cel mai mare administrator de fonduri mutuale, a atras însă atenţia asupra concurenţei pentru banii din privatizări existente între pieţele de capital din regiune.

"Pe plan european sunt semnale pozitive care indică că există apetit pentru investiţiile în acţiuni, având în vedere că doar în decembrie 2010 au intrat 19 miliarde de euro în fondurile europene de acţiuni. Trebuie însă adăugat că concurenţa pentru banii din privatizări este reală în regiune, iar ultima intrată în competiţie este Turcia. Nu trebuie însă să rămânem la mâna statului pentru a dezvolta piaţa de capital şi mi-aş dori ca la sfârşitul acestui an să văd mai mulţi brokeri devenind bancheri de investiţii şi care să aducă pe piaţă mai multe emisiuni de obligaţiuni corporative şi listări de companii private", a explicat Neacşu.

Din listarea companiilor de stat vor avea de câştigat şi viitorii pensionari, având în vedere că structura actuală a pieţei locale de capital nu oferă prea multe posibilităţi de diversificare a portofoliului fondurilor de pensii private cu active în gestiune de peste un miliard de euro.

"Credem în acţiuni în 2011 şi suntem interesaţi să investim pe piaţa locală. O problemă de care ne lovim este însă slaba reprezentare sectorială a Bursei de la Bucureşti care ne creează dificultăţi în diversificarea portofoliului. Am investit pe pieţele de acţiuni din regiune în sectoare de activitate absente la Bucureşti, precum telecomunicaţiile, dar am încercat ca aceste companii străine să fie apropiate de România. Avem nevoie de acţiuni pentru a obţine randamente pe termen lung, astfel că orice nou emitent pe Bursă va deveni interesant pentru fondurile de pensii", a conchis Marius Popescu, directorul executiv al ING Pensii, cel mai mare jucător din piaţa pensiilor private, cu active de 1,76 mld. lei (414 mil. euro).