In nuce – mici capodopere/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea 24.02.2011

Editura All a lansat spre sfârşitul anului trecut o bijuterie de colecţie, numită In nuce, în care adună fragmente "veşnic verzi" din cultura umanităţii, cum spune editura, împletind discursuri de artă, literatură, ştiinţe sociale şi religie şi care constituie, dincolo de numele auctorial şi de valoarea pentru fiecare domeniu în parte, pilde ale înţelepciunii tuturor vremurilor. Sunt în general texte foarte scurte, de altfel colecţia pare de buzunar, care pot fi citite dintr-o suflare. Au apărut până acum trei volumaşe.

Xavier de Maistre - Călătorie în jurul camerei mele şi Leprosul din cetatea Aosta. Traducere de Cristina Pârvu. Scriitorul francez Xavier de Maistre (1763-1852) este fratele mai mic al gânditorului Joseph de Maistre. Călătorie în jurul camerei mele este o povestire autobiografică în care autorul îşi transcrie gândurile, după ce a fost constrâns să rămână închis într-o cameră vreme de şase săptăpmâni - de fapt, 42 de zile - ca pedeapsă pentru participarea la un duel. O lucrare în mod evident parodică, publicată în 1794. Leprosul din cetatea Aosta, datează din 1811, e o lucrare de câteva pagini, de o simplitate stilistică extremă, în care este redat dialogul dintre un lepros şi un soldat.

Paul Zarifopol - Din registrul ideilor gingaşe. Paul Zarifopol (1874-1934) a fost publicist, eseist politic şi istoric al civilizaţiei româneşti Volumul de eseuri de faţă a apărut în 1926, ideile gingaşe fiind cele care, "în general, trebuie să fie cunoscute oricui vrea să treacă drept om cultivat". Autorul prezintă tipurile umane contemporane lui. "Este fapt de elementară observaţie că la noi convorbirea, adică dialogul cu substrat de efort intelectual propriu-zis, reuşeşte greu şi rar; în schimb, se discursează neostenit, cu aplecare puternică spre emanciparea absolută a sonorităţilor verbale."

Adam Smith - Avuţia naţiunilor. Traducere de Martin Zick. Volumul cuprinde câteva dintre cele mai importante pagini ale lucrării celebre care a marcat începutul unei discipline. Avuţia naţiunilor, cercetare asupra naturii şi cauzelor ei a fost una din primele încercări de a studia dezvoltarea istorică a industriei şi comerţului în Europa şi a ajutat la crearea economiei ca disciplină academică modernă. Chiar dacă unele concepte-cheie ale teoriei gânditorului scoţian (1723-1790) par depăşite, în esenţă observaţiile şi explicaţiile sale privitoare la natura economică a socialului rămân cât se poate de convingătoare. Avuţia naţiunilor a apărut în 1776.