Profitul Erste Group a crescut anul trecut cu 12%, la 1 miliard de euro

Autor: Alexandra Chelu, Mediafax 25.02.2011

Profitul net după impozitare şi plata intereselor minoritare al Erste Group a crescut anul trecut cu 12,4%, la 1,01 miliarde de euro, în pofida introducerii taxei bancare în Ungaria, care a diminuat rezultatul înainte de plata taxelor cu 49,8 milioane de euro.

"Erste Group a realizat în 2010 cel mai ridicat profit net din 2007, pe baza unei evoluţii deosebit de puternice în Slovacia, a profitului operaţional care a înregistrat din nou un nivel excelent, precum şi diminuării costurilor de risc pentru prima dată începând din 2004", a declarat, într-un comunicat, directorul general al grupului austriac, Andreas Treichl.
Profitul operaţional s-a majorat în exerciţiul financiar 2010 cu 5,7%, la 3,98 miliarde de euro, deoarece majorarea veniturilor operaţionale cu 3%, la 7,8 miliarde de euro, a fost mai mare decât avansul cheltuielilor administrative generale, de 0,2%, la 3,8 miliarde de euro.

Provizioanele de risc pentru împrumuturi şi avansuri s-au diminuat faţă de anul precedent cu 1,2%, la peste 2 miliarde de euro.
Totalul activelor grupului austriac s-a majorat comparativ cu sfârşitul exerciţiului 2009 cu 2,1%, la 205,9 miliarde de euro.