Motorola Xoom, favoritul presei americane în cursa cu iPad. Vezi aici de ce - galerie foto

Ziarul Financiar 25.02.2011

Marii producători de electronice se pregtăesc să asalteze piaţa de tabletele PC anunţate deja la târgurile de profil, un segment dominat de Apple, însă un model iese în evidenţă ca un competitor serios pentru iPad, noua tabletă Motorola Xoom, scrie The New York Times.

La fel ca majoritatea competitorilor pentru iPad, tableta de la Motorola foloseşte Android ca sistem de operare, însă Xoom este primul dispozitiv cu Android 3.0 - nume de cod Honeycomb - versiunea proiectată de Google special pentru tablete.

Jurnaliştii publicaţiei americane spun despre Motorola Xoom că se aseamănă foarte mult cu iPad-ul la aspect, mai puţin partea din spate, unde a fost folosit plastic în loc de aluminiu .

Motorola Xoom se laudă cu un procesor dual-core, cel mai performant de pe acest segment, două camere pentru videochat şi fotografii şi înregistrare video în format HD. Tableta este dotată cu difuzoare stereo, o baterie cu o durată de viaţă de 10 ore şi un port HDMI.

Preţul pentru Motorola Xoom porneşte de la 800 de dolari, cu circa 70 de dolari mai mult faţă de iPad-ul de 32 de Gb.

Adevăratul avantaj pe care îl are Motorola în lupta cu iPad este însă sistemul de operare Honeycomb. Noul sistem de la Google poate fi descris în câteva cuvinte: mai puternic şi mai complicat.