Acţiunile SIF-urilor au urcat în medie cu 3,3%, însă titlurile FP au asigurat rulajul bursei

Autor: Stefan Musgociu 25.02.2011

Acţiunile SIF-urilor au crescut în medie cu 3,34%, într-o piaţă în urcare cu 1,48% şi în care tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au continuat să asigure cea mai mare parte din lichiditatea de 27,1 milioane lei, scrie Mediafax Business.

Bursa a crescut în această săptămână cu 0,28%, astfel că raportat la nivelul de la finalul anului trecut, piaţa este cu 7,28% mai sus.

Acţiunile SIF-urilor au avansat în medie cu 2,44% în această săptămână, astfel că la finalul şedinţei de vineri indicele BET-FI se plasa cu 3,68% peste nivelul din ultima sesiune a anului trecut.

Totodată, cotaţiile celor mai lichide zece titluri au ridicat în această săptămână indicele BET cu 0,36%. Comparativ cu nivelul de la finalul anului precedent, indicele BET este în creştere cu 8%.

Spre jumătatea şedinţei de vineri, unii investitori au încercat să profite de revenirea burselor externe şi au introdus ordine de tranzacţionare la preţuri peste cele de joi. Deşi preţurile au crescut, cei mai mulţi jucătorii au continuat să adopte poziţii de aşteptare.

Astfel, exceptând titlurile Fondului Proprietatea doar cinci acţiuni au mai înregistrat rulaje de peste 500.000 de lei.