Balul Arhitecţilor 2011 cu doi pianişti de geniu/ de Cristina Ţurlea

De ceva vreme, Uniunea şi Ordinul Arhitecţilor din România aniversează în fiecare an înfiinţarea primei Societăţi a Arhitecţilor Români, printr-un bal al arhitecţilor. Societatea Arhitecţilor din România a fost fondată la 26 februarie 1891, de 24 de arhitecţi, în frunte cu Alexandru Orăscu, care le-a devenit preşedinte. Atât Societatea, cât şi Corpul Arhitecţilor au fost desfiinţate în 1948 şi înlocuite în 1952 cu Uniunea Arhitecţilor. Tradiţia strălucitoarelor baluri a fost reluată la centenar, în 1991.

Fiecare dintre baluri a fost legat de subiecte importante pentru dezvoltarea mediului construit. Astfel, în 2005, a fost asociat cu proiectul de revitalizare urbană şi socială a zonei Lipscani; în 2006, cu problematica "traseelor culturale" din Bucureşti (proiectul de reabilitare urbană a traseului cultural Calea Victoriei şi a traseului cultural Str. Pictor Verona); în 2007, s-a celebrat statutul de oraş european al Sibiului; în 2008, la Cluj-Napoca s-a lansat semnalul "S.O.S. dezvoltarea urbană românească"; în 2009, la Braşov, s-a discutat asupra calităţii vieţii din România şi asupra contribuţiei arhitecţilor. Cum declara cândva Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, "Balul Arhitecţilor este o oportunitate de a crea o legătură, o interfaţă, între breasla noastră şi societate".

În 2011, Balul Arhitecţilor a fost organizat la Sinaia, oraş ales atât pentru colecţia remarcabilă de valori arhitecturale, cât şi pentru centenarul hotelului Palas şi apropiata aniversare a clădirii Cazinoului. Balul a fost însoţit de o seamă de manifestaţii, în zilele de 25, 26 şi 27 februarie, dominate de conferinţa "Arhitectura spaţiului public".

Ideea că doar arhitecţii sunt cei care fac arhitectura şi creează oraşul este o perspectiva parţială şi superficială a problemei. S-a subliniat că oraşul este creat, în final, după chipul şi asemănarea locuitorilor lui - imagine a cutumelor, a tradiţiilor, a unei mentalităţi şi a stadiului de evoluţie a unei societăţi. Arhitectura este un subiect care priveşte întreaga societate, iar arhitectura spaţiului public mai cu seamă. Ordinul Arhitecţilor din România şi-a propus să susţină dezbaterea acestei problematici printr-un dialog între arhitecţi şi personalităţi ale vieţii publice.

Au fost invitaţi la Sinaia Andrei Pleşu, Cristi Puiu, Dan Perjovschi, Gabriel Liiceanu, Alexandru Bălăşescu, Ciprian Mihali, Mircea Cărtărescu şi Dumitru Borţun. Logoul discuţiilor, creat de Dan Perjovschi, a fost "Oraşul seamănă cu tine". În cele câteva ore de discuţii, moderate de arhitecţii Constantin Goagea şi Kazmer Kovacs, s-a vorbit despre spaţiul public ca spaţiu al nimănui, spaţiul public ca loc al spectacolului, despre automobilul fetiş şi despre izolarea arhitectului, despre muzica cetăţii creată de clădirile şi pauzele dintre clădiri, despre "arhitecturarea" (ca proces complex) spaţiului public, s-a subliniat că un spaţiu public începe după un gest arhitectural şi foarte multe altele.

A urmat Balul, la celebrul Cazinou din Sinaia.

În timpul acestuia a fost inaugurată Instalaţia cu Obiecte Nomade, un proiect conceput şi coordonat de Tiberiu Bucşa şi Ioana Pagu, o invitaţie surprinzătoare asupra necesarei reluări în posesie a spaţiului public.

Un bal înseamnă de obicei un anumit ceremonial strict, o succesiune de momente în care se îmbină dansul cu antrenul şi cu clipele de respiro, cu discursurile, şampania şi concertul. Evenimentul începe întotdeauna cu un vals vienez şi se încheie în zori cu cotillon. Ţinuta este obligatorie. Doamnele şi domnişoarele apar în rochii lungi, domnii, în smoching, frac sau costume de culoare închisă, cu papion.

Dar, după mai bine de o jumătate de veac în care balurile au lipsit şi au fost interzise, lumea românească a revenit cu greu la ceremonial. Şi anul acestea, am remarcat abdicări de la el şi de la cutume. Ţinuta de rigoare a fost împestriţată cu costume de toată ziua, asortate cu cravate ţipătoare; tinerii studenţi, invitaţi, pare-se, prima oară, au apărut în blugi şi pulovere, iar fetele în cizme de stradă şi cu părul legat cu elastic. Au fost doar excepţii. Din fericire, regina balului a fost aleasă tot o studentă într-o impecabilă rochie de seară.

Dincolo de micile ezitări, rezultatul final a fost însă, ca întotdeauna, cel sperat, balul fiind o cale de socializare în cadrul breslei, iar programul artistic - o încântare. Printre invitaţi - cvartetul Arpeggione, Maria Răducanu şi Maxim Belciug, Electric Brother şi Gontz. Dar au dat o strălucire incontestabilă Harry Tavitian şi Johnny Răducanu, doi pianişti de geniu care au cântat singuri şi împreună, acompaniaţi de contrabasistul Pedro Negrescu, ridicând sala imensă de bal în picioare.

CRISTINA ŢURLEA a absolvit în 1990 Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", Bucureşti; în 1996 Şcoala Academică de Înalte Studii în cadrul aceleiaşi universităţi, iar în 2003 Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir", Bucureşti. În 2007 obţine titlul ştiinţific de doctor în arhitectură. A publicat numeroase articole şi cercetări, în reviste de specialitate, manuale şi în cadrul sesiunilor anuale ale Academiei Române. Este autorul volumului "Arhitectura şi spaţiile publice", Editura Cadmos, 2008 şi coautor al volumului "Banca Naţională a României şi personalităţi din istoria construcţiilor", Editura Maşina de scris, 2006. A primit Ordinul Naţional "pentru Merit" în grad de cavaler.