Miză mare pe licitaţiile de autostrăzi: un singur contract poate aduce între 19 şi 265 milioane de euro unei companii câştigătoare

Autor: Andreea Neferu 02.03.2011

Cele patru mari licitaţii de autostrăzi ale Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi (CNADNR) au atras în total 64 de oferte, numărul intenţiilor de participare fiind de patru ori mai mare decât în cazul altor licitaţii. Peste 100 de companii, potrivit estimărilor ZF, s-au înghesuit în consorţii mixte pentru a câştiga contractele în valoare cumulată de 1,4 miliarde de euro.



Miza este foarte mare, având în vedere că adjudecarea unuia dintre aceste contracte poate aduce fiecărei firme care participă în consorţiu cel puţin 19-20 de milioane de euro, potrivit calculelor ZF, care iau în considerare participaţii egale în cadrul unei asocieri. Pe de altă parte, un constructor care ofertează pe cont propriu poate câştiga un contract de până la 265 de milioane de euro, aşa cum este tronsonul Lugoj - nod Dumbravă, din cadrul autostrăzii Lugoj - Deva.

Cu alte cuvinte, câştigarea unui asemenea contract ar putea aduce unei firme precum Specialist Consulting SRL, cu o cifră de afaceri de 425.000 de euro în 2009 (conform Registrului Comerţului), un business de 44-47 de ori mai mare doar din respectivul contract. Specialist Consulting SRL participă, alături de alte 5 firme, la licitaţia pentru lotul 1 al autostrăzii Nădlac - Arad, cu o valoare estimată la 115 mil. euro.

Competiţia agresivă ar putea determina noi niveluri de preţ, cu până la 10-15% mai mici faţă de estimările CNADNR, în condiţiile în care piaţa construcţiilor private este îngheţată, iar constructorii au nevoie de aceste contracte ca de aer.

Preţul estimat de CNADNR pentru un kilometru de autostradă variază între circa 6 milioane de euro în cazul tronsoanelor Nădlac - Arad şi Timişoara - Lugoj şi 9,7 mil. euro pentru autostrada Lugoj - Deva, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza anunţurilor de participare publicate la finalul anului trecut pe e-licitatie.ro.

Cu toate acestea, având în vedere numărul ridicat de oferte depuse, care ajunge chiar şi la 23, în total, pentru autostrada Orăştie - Sibiu, costul pentru un kilometru de autostradă ar putea scădea cu 10 până la 15 procente raportat la estimările iniţiale ale CNADNR.

"Din experienţa noastră, costul poate scădea cu 10-15% în condiţiile în care numărul de ofertanţi cu adevărat eligibili este de 15-20, caietele de sarcini şi proiectele tehnice sunt complete şi nu există posibilităţi de interpretare, iar studiile de fezabilitate şi de teren au o acurateţe ridicată", este de părere Florin Popa, managing partner al companiei de consultanţă în construcţii Vitalis Consulting.

"De asemenea, pentru a asigura o reducere a costurilor şi după anunţarea câştigătorilor, autorităţile trebuie să urmărească şi să gestioneze adecvat respectivele lucrări, iar exproprierile trebuie clarificate şi menţinute la un cost controlabil", explică Popa.

Cei mai mulţi constructori au preferat să oferteze în consorţii, puţini fiind cei care au avut curajul să se înscrie fără partener la aceste licitaţii. Faptul că firmele de profil şi-au arătat un interes ridicat pentru aceste autostrăzi s-a văzut încă de la jumătatea lunii februarie, când CNADNR a fost nevoită să anunţe că amână cu încă două săptămâni şedinţele de deschidere a ofertelor.

"Prezenţa atât de mare la aceste proiecte este justificată de o criză europeană în domeniul construcţiilor, de o presiune teribilă pe zona de achiziţii, respectiv consolidare a unor pieţe", afirmă Ionel Giuglea, director general al Alpine, filiala locală a grupului austriac de construcţii cu acelaşi nume. Alpine, care a avut anul trecut pe piaţa locală o cifră de afaceri de 80-85 mil. euro, participă la două licitaţii, şi anume lotul 2 al autostrăzii Nădlac - Arad (fără alt partener), şi lotul 3 al autostrăzii Orăştie - Sibiu, în asociere cu spaniolii de la FCC Construccion.

Contribuţia Uniunii Europene cu 85% din valoarea contractelor ar putea pune presiuni asupra CNADNR pentru alegerea celui mai corect preţ.

"Cred că o responsabilitate foarte mare o va avea beneficiarul în perioada ce va urma. Presiunea va fi enormă, atât la nivel intern, cât şi la nivel extern, pentru o finalizare cât mai corectă a procesului de evaluare", spune Giuglea.

Precedente costisitoare pentru stat

În trecut, estimările cu privire la costurile unui kilometru de autostradă au fost depăşite, dacă nu în momentul în care respectivele contracte erau atribuite, cu siguranţă în perioada în care se derulau lucrările.

Un exemplu este tronsonul Câmpia Turzii - Gilău (42 km) al Autostrăzii Transilvania, care a ajuns să coste 12 milioane de euro, potrivit datelor ZF. Contractul iniţial semnat în 2004 cu americanii de la Bechtel pentru cei 415 km de autostradă se ridica însă la 2,2 mld. euro, adică un cost de 5,3 mil. euro pe kilometru.

De ce acum nu s-ar repeta aceeaşi situaţie? "Se poate repeta în cazul în care caietul de sarcini şi proiectul tehnic nu sunt foarte bine elaborate, iar contractorii nu sunt companii cu experienţă, dar şi dacă contractele au o structură defectuoasă care permite cererea facilă de lucrări suplimentare, plăţi în avans etc.", afirmă Popa de la Vitalis Consulting.

Până în prezent, construcţiile de autostradă au fost câştigate în cea mai mare parte de constructori străini.

Foarte puţine companii româneşti au câştigat construcţiile de autostrăzi, eventual doar în asociere cu un jucător extern, aşa cum s-a întâmplat anul trecut, când Straco Grup (controlată de oamenii de afaceri Alexandru şi Traian Horpos) alături de austriecii de la Strabag au primit contractul pentru autostrada Deva-Orăştie, cu o valoare de 180 mil. euro fără TVA.

Tot în aceeaşi formulă, cele două companii s-au înscris acum şi pentru construirea autostrăzii Lugoj - Deva, pe secţiunea Lugoj - nod Dumbravă, cu o valoare estimată la peste 265 de milioane de euro.

Pe de altă parte, constructorii autohtoni şi-au adjudecat o serie de contracte de întreţinere sau reabilitare de autostrăzi în ultimii ani. Spre exemplu, tot Straco Grup, în consorţiu însă cu Delta ACM 93 (controlat de Floarea Diaconu) şi Romstrade (Nelu Iordache), a câştigat anul trecut contractul pentru întreţinerea autostrăzii Bucureşti - Piteşti şi a centurii Piteşti, în valoare de 23,6 milioane de euro.