Se scumpesc creditele în euro. BCE se gândeşte să majoreze dobânda luna viitoare

Autor: Alexandru Matei 03.03.2011

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE) Jean-Claude Trichet a declarat că nu exclude o posibilă majorare a dobânzii de referinţă de la minimul istoric de 1%, ca urmare a creşterii inflaţiei, care a atins 2,4% luna trecută, scrie Bloomberg.

"O majorare a ratei dobânzii la următoarea şedinţă este posibilă", a declarat Trichet după întâlnirea de astăzi a board-ului instituţiei în care a fost decisă menţinerea dobânzii la 1%. Totuşi, Trichet a menţionat că o posibilă majorare luna viitoare nu va da startul unei serii de astfel de măsuri.

Cel mai important efect negativ al unei majorări este agravarea tensiunilor de pe pieţele de obligaţiuni şi ar putea afecta în special Portugalia, căreia investitorii îi cer o dobândă de peste 7,5% pe an pentru a-i cumpăra titlurile cu o maturitate de zece ani.

Euro a urcat cu 0,9% după afirmaţiile lui Trichet şi s-a tranzacţionat la un preţ de 1,3950 dolari.

"Vor majora dobânda în aprilie, dar doar dacă investitorii nu vor fi dezamăgiţi de finalitatea summit-ului UE", crede Marco Valli, economist în cadrul UniCredit. "După aceea vor face o vară până la finalul verii."

La finalul lunii liderii Uniunii Europene se vor reuni pentru a anunţa măsurile prin intermediul cărora intenţionează să pună capăt crizei datoriilor suverane din Europa.