Ştiri pe scurt din politica internaţională

Autori: Vidu Vasile Valentin , Catalina Apostoiu , Ioana Bojan 03.03.2011

Cancelarul german Angela Merkel l-a desemnat pe Thomas de Maizière, ministru de interne din 2009, în poziţia de ministru al apărării, scrie The New York Times. Acesta îl va înlocui pe Karl-Theodor zu Guttenberg, care a demisionat recent pe fondul unui scandal de plagiat. Cătălina Apostoiu

Imigranţi din opt dintre cele zece state care au aderat la UE în 2004 vor putea beneficia, pentru prima dată, de toate indemnizaţiile sociale acordate în Marea Britanie, începând din mai, relatează BBC News. Potrivit unor date citate de The Times, 100.000 de imigranţi ar putea să ceară asemenea indemnizaţii, valorând câteva zeci de milioane de lire sterline. Valentin Vidu

Consiliul Suprem al Forţelor Armate, care conduce Egiptul de la plecarea preşedintelui Hosni Mubarak, a acceptat demisia premierului Ahmad Shafik, scrie AFP. El va fi înlocuit de Essam Sharaf, un fost ministru, a adăugat consiliul militar. Ioana Bojan

Câteva mii de persoane, majoritatea tineri, au manifestat la Zagreb, împotriva Guvernului premierului Jadranka Kosor, căruia îi cer demisia, relatează AFP. Ca şi anterior, această manifestaţie a fost organizată pe Facebook. Valentin Vidu