Chinezii au făcut o pasiune pentru aur

Autor: Livadariu Andreea 07.03.2011

Chinezii au un apetit ridicat pentru aur, ceea ce ar putea face ca India să piardă statutul de cel mai important consumator de aur din lume, scrie The Wall Street Journal.

Cererea de aur din China aproape s-a triplat în ultimii zece ani, ajungând la 600 de tone metrice pe an, potrivit datelor estimate de Consiliul Mondial al Aurului (CMA). În 2010, cererea de lingouri şi monede din aur din China a crescut cu 70%, până la cantitatea de 180 de tone, a cărei valoare este estimată la 7 miliarde de dolari (5,1 miliarde de euro), potrivit lui Albert Cheng, director pentru Orientul Indepărtat în cadrul CMA. Astfel, China a fost anul trecut "cea mai puternică piaţă în ceea ce priveşte cererea de investiţii" în aur, potrivit lui Cheng. Totodată, cererea din China pentru bijuteriile din aur a atins un record de 400 de tone.

Potrivit raportului CMA, cererea de aur pentru consumul intern a crescut în 2010 cu 27%, la 579,5 tone, iar cererea pentru întreaga regiune chineză care cuprinde şi provinciile Hong Kong şi Taiwan, a crescut cu 29% până la 607,1 tone, în timp ce India, cel mai mare consumator la nivel mondial, a înregistrat în 2010 o creştere a cererii de aur cu 66%, la 963,1 tone.

China a produs în anul 2010 o cantitate record de aur, de 340,9 tone, în creştere cu 8,6%, potrivit Asociaţiei Chineze a aurului.

CMA a precizat că anul 2010 a reprezentat al zecelea an consecutiv de creştere a cererii de aur şi a estimat o păstrare a cererii masive de aur şi pentru acest an, chiar dacă aceasta va scădea uşor faţă de anul precedent. Între timp, cererea de aur din China s-ar putea dubla în mai puţin de zece ani, potrivit lui Albert Cheng, adăugând că "creşterea cererii pentru investiţii pe care o observăm în China reprezintă consecinţa internaţionalizării yuanului."

Volumul de investiţii în aur din anul 2011 ar putea creşte cu 40-50%, concomitent cu o creştere a cererii pentru bijuteriile din aur, de 8-10%, este de părere Wang Lixin, director al CMA China, care a pus creşterea cererii de aur cu 84% în ultimul trimestru din 2010 pe seama temerilor privind valorile ridicate ale inflaţiei.