Parlamentul European cere impozitarea tranzacţiilor financiare din UE

Autor: Mediafax 08.03.2011

Parlamentul European (PE) a votat marţi două rezoluţii, fără caracter obli­ga­toriu, prin care cere impozitarea tran­zac­ţiilor financiare din UE, măsură care ar putea aduce venituri de 200 de miliarde de euro, şi combaterea evaziunii fiscale, tran­s­mi­te Reuters.


Chiar dacă rezoluţiile nu sunt obli­ga­torii, ar fi dificil pentru Comisia Euro­peană să le ignore. "Vrem să dăm un semnal insti­tu­ţional prin care să arătăm că sectorul pri­vat are responsabilitatea sa pentru criză", a de­clarat Martin Schulz, liderul gru­pului so­cial-democrat din PE. În rezo­lu­ţie se arată că Uniunea Euro­peană ar trebui să sus­ţină impo­zi­tarea tranzacţiilor financiare la nivel mon­dial, dar pentru că nu s-a reuşit acest lucru, ar fi bine ca UE să introducă aceas­tă taxare la nivel european, ca primă etapă.


Comisia ar trebui să realizeze un studiu de fezabilitate şi să redacteze o propunere le­gis­lativă concretă, potrivit PE. O taxă apli­cată tranzacţiilor precum cele cu instru­mente derivate ar reduce speculaţiile şi defi­ci­tele publice, potrivit rezoluţiei. Un im­po­zit de 0,05% ar aduce în UE aproape 200 mld. euro, iar la nivel global suma s-ar ridica la 650 miliarde euro.