Subway detronează McDonald’s şi devine cel mai mare lanţ de restaurante din lume

Autor: Constanta Catalina Apostoiu 08.03.2011

Subway a preluat poziţia de cel mai mare lanţ de restaurante al lumii de la McDonald's, au anunţat oficialii reţelei, citaţi de BBC News.
La sfârşitul anului trecut, Subway avea 33.749 de unităţi la nivel mondial, comparativ cu cele 32.737 de unităţi ale McDonald's.
În ultimii ani, Subway a urmat o strategie agresivă de extindere la nivel internaţional cu modelul său de business ce pune accent pe unităţi de dimensiuni reduse, low-cost.

Oficialii McDonald's au declarat că firma continuă să se extindă, însă doreşte să fie "mai eficientă, nu doar mai mare".
Subway, creat în 1965, deţine restaurante în 95 de ţări. McDonald's are restaurante în 117 ţări, inclusiv România, la nivel mondial şi 1,7 milioane de angajaţi. Anul trecut au apărut zvonuri că Subway ar intenţiona să intre pe piaţa din România prin intermediul unei francize.