OMV cumpără petrol din Libia şi nu va sista achiziţiile, în pofida tulburărilor din această ţară

Autor: Marius Oncu 09.03.2011

Grupul austriac OMV cumpără cantităţi mici de ţiţei libian şi va continua achiziţiile în pofida tulburărilor din această ţară, fără a încălca însă sancţiunile impuse statului nord-african, a declarat, miercuri, directorul general al OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, citat de Reuters.

Marile companii petroliere şi băncile de pe Wall Street au oprit tranzacţiile cu ţiţei libian, situaţia ameninţând cu blocarea exporturilor statului nord-african, potrivit unui articol din cotidianul american Wall Street Journal. Astfel, grupul financiar Morgan Stanley sau giganţii petrolieri ConocoPhillips, Exxon Mobil sau BP au oprit exporturile de petrol din Libia.

Anul trecut, Libia a asigurat grupului OMV 33.000 de barili echivalent petrol pe zi, aproximativ o zecime din producţia totală a grupului.

"Avem contracte pe termen lung pentru livrări şi obligaţii de vânzări şi am cumpărat ţiţei libian într-o anumită măsură, o măsură limitată. De asemenea, pe viitor vom menţine aceaste achiziţii la un nivel minim", a spus Ruttenstorfer într-o conferinţă de presă oragnizată la Viena.