Messerschmidt aduce de şase ori mai mulţi turişti germani decât TUI

Autor: Liviu Iancu 09.03.2011

Agenţia germană de turism Messerschmidt Reisen, deţi­nută de Toni Messerschmidt, care a emigrat din România în 1983, a adus anul trecut pe litoralul românesc 1.250 de turişti germani, de şase ori mai mulţi faţă de grupul TUI.

"În acest an, după cum evoluează înscrierile, vom aduce peste 1.500 de turişti germani", a declarat Toni Messer­schmidt la târgul de turism de la Berlin. El a adăugat că turiştii veniţi anul trecut au preferat Mamaia şi hotelurile cu profil balnear din Eforie Nord şi Neptun. Messerschmidt a emigrat din România în 1983 şi a lucrat pentru câţiva ani la TUI, iar în 1995 a deschis la Berlin o agenţie de turism.

Târgul Internaţional de Turism ITB Berlin este cea mai mare manifestare de profil din lume atât ca suprafaţă, cât şi ca număr de vizitatori. În 2010 târgul a avut 179.000 de vizitatori şi peste 11.000 de expozanţi. Standul României are o suprafaţă de 611 metri pătraţi şi reuneşte 54 de expozanţi.

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, a vizitat miercuri standul României la târg şi s-a întâlnit cu reprezentanţii TUI. Grupul este nemulţumit de serviciile şi pre­ţurile de pe litoralul românesc, iar Udrea le-a promis re­pre­zentanţilor turoperatorului că va încerca să rezolve o parte din probleme. "Problematic în momentul de faţă este men­talitatea hotelierului de a accepta cerinţele turistului ger­man", a declarat Detlef Hohne, director de produs pentru România al TUI.

Întrebat ce-i place unui turist german pe litoralul românesc, el nu a dat un răspuns. "Preţurile de pe litoral sunt puţin prea mari pentru gustul nostru. Preţurile sunt decisive în alegerea destinaţiilor de turism", a adăugat el. Hohne crede că marele câştigător al evenimentelor din Egipt va fi Spania, care va atrage un număr important de turişti.

Udrea a discutat cu reprezentanţii TUI despre planurile de investiţii ale statului în sudul litoralului, despre demolarea clădirilor construite ilegal şi despre igienizarea staţiunilor. Ea le-a promis reprezentanţilor TUI, nemulţumiţi de felul în care arată litoralul românesc, că în scurt timp acesta va fi curăţat.
Udrea a mai spus că încearcă să extindă parteneriatul cu TUI şi pentru alte produse în afara litoralului. Numărul turiştilor germani care au ajuns anul trecut prin TUI pe litoralul românesc nu a depăşit câteva sute.