BCR vinde credite pentru IMM cu garanţii europene

Ziarul Financiar 10.03.2011

BCR, cea mai mare bancă locală după active, are fonduri de peste 212 milioane de euro disponibile pentru a da credite firmelor mici şi mijlocii (IMM), garantate în proporţie de 80% de Fondul European de Dezvoltare Regională, prin iniţiativa Jeremie. Creditele sunt disponibile în lei şi în euro, dobânzile fiind calculate în funcţie de indicatorii Robor (pentru leu) şi Euribor (pentru euro) la scadenţa de şase luni.

Reprezentanţii băncii nu au făcut publice şi marjele aplicate peste indicatori, precizând doar că dobânda ajunge să fie cu 3-4 puncte procentuale mai mică decât la un împrumut similar în condiţii standard.

"Creditele se acordă IMM-urilor - inclusiv start-up- pentru dezvoltarea afacerilor pe termen mediu şi lung, cum ar fi investiţiile în active corporale şi necorporale, capital de lucru legat de activităţi de dezvoltare sau extindere direct legate de investiţie sau auxiliare acesteia ori capital de lucru pentru achiziţia de materii prime", potrivit reprezentanţilor băncii. Alături de BCR, la acest program participă şi Raiffeisen Bank, cele două bănci cumulând un plafon de credite de circa 300 de milioane de euro.