Opinie Andreea Paul Vass: Cum îşi propune Guvernul să crească veniturile la buget?

Autor: Andreea Vass - Consilier Economic al Premierului Emil Boc 11.03.2011

Veniturile bugetare in PIB: la cel mai ridicat nivel din 2000 incoace. Cum isi propune Guvernul sa creasca veniturile la buget?



Veniturile la buget au crescut la 33% din PIB in anul 2010, cel mai ridicat nivel din 2000 incoace. Au fost devansati chiar si primii cinci cand se aplica cota progresiva. Lupta impotriva coruptiei, a evaziunii fiscale, a muncii la negru si impotriva competitiei neloiale e aducatoare de bani. Actiunile concertate impotriva actelor impotriva legii aduc si mai multi bani la buget si ridica presiunea de pe umerii cetatenilor obisnuiti.

Incasarile la buget au crescut semnificativ in primele doua luni ale anului 2011 fata de aceeasi perioada a anului 2010, ceea ce nu s-ar fi putut realiza fără îmbunătăţirea activităţii economice si a colectarii, dar si a majorarilor de TVA si accize:
• Veniturile fiscale, cele direct condiţionate de activitatea economică, s-au majorat cu 12%, în condiţiile unei inflaţii pe primele doua luni de 7%; ceea ce inseamna o creştere reala de 4,7%.
• Încasările din TVA, expresie a evoluţiei comerţului de bunuri şi servicii, au fost cu 33,5% mai mari.
• Încasările din accize au fost cu 12% peste încasările din primele două luni 2010.
• Încasările cumulate din TVA şi accize, care reprezintă circa 10% din PIB s-au majorat cu 27%; din aceasta crestere 5% provine din mai buna colectare si din cresterea volumului de activitate, iar 21% din majorările de TVA şi accize.
Guvernul a impulsionat rambursarile de TVA ca masura de corectie a conduitei statului in relatie cu contribuabilul si pentru sprijinirea mediului de afaceri, in sensul ca am facut un sistem centralizat prin care cel mai vechi decont se plateste primul. La sfarsitul anului 2008 statul avea datorii catre mediul privat, prin ANAF, de 3,3 mld lei. Prin implementarea acestui sistem avem la 28 februarie 2011 o restanta de 1,5 mld lei. Am introdus rambursarea automata de TVA intre 5.000 si 10.000 de lei, ceea ce a sustinut companiile mici din mediul privat. Acestea primesc automat TVA-ul rambursat si in urmatorii doi ani se fac controalele necesare.
In anul 2009, ca masura de combatere a evaziunii fiscale am retras codul de TVA din sistemul european VIES la peste 86.000 de societati comerciale, care aveau un comportament fiscal inadecvat; adica nu depuneau declaratii fiscale sau aveau sedii fictive. Masura a contribuit la disciplinarea agentilor economici care fac tranzactii intracomunitare. Am dublat aceasta masura in anul 2010, prin OUG 54, cand am introdus registrul operatorilor intracomunicari unde avem evidenta tuturor firmelor care fac tranzactii intracomuinitare. Frauda mare din TVA venea tocmai din acest segment, cum e de pilda cazul comertului cu zahar, ulei, faina, grau, carne s.a.m.d.

Institutiile statului trebuie sa-si faca bine treaba. Exista o uriasa vointa politica. La mijlocul anului trecut am aprobat ordonanta de urgenta mai sus amintita, OUG 54 din 2010, care adauga si alte instrumente de lupta antifrauda fiscala. Rezultatele nu au intarziat deloc sa se arate.

TVA incasat a crescut cu aproximativ 5 mld lei in perioada august - decembrie 2010, fata de aceeasi perioada din anul 2009. Evident ca aceasta crestere se datoreaza si cresterii cotei TVA. Alaturi de incasarile suplimentare de 3,8 mld lei ca urmare a majorarii cotei, 1,2 mld lei provin din mai buna colectare si din diminuarea evaziunii pe TVA. Alte 631 mil lei au fost stabiliti ca TVA datorat pe tranzactiile imobiliare ale persoanelor fizice, din care s-au incasat vreo 75 mil lei pana acum.

Tot in semestrul al doilea al anului trecut am incasat accize cu peste 2,8 mld lei mai mult decat in semestrul al doilea al anului precedent. 0,15 mld lei provin din modificarea cotelor de accize si restul de 2,65 mld lei, adica 0,52% din PIB, este urmarea directa a aplicarii ordonantei de combatere a evaziunii fiscale.

Am croit si am pus bazele impozitarii veniturilor din sursele nedeclarate, masura ce a intrat in vigoare abia la inceputul acestui an. Nu de importanta mai mica este si faptul ca ANAF a primit de la autoritatile fiscale din Europa, inclusiv din Elveţia, 80 de mii de informari cu privire la venituri realizate si conturile persoanelor fizice romane. Verificarile sunt in plin proces de derulare, iar daca ele nu sunt declarate fiscal si in Romania, vor plati cu varf si indesat".

Legat de ancheta vamilor si ANAF nu pot decat sa subliniez din nou ca nu mi se par corecte doua chestiuni: generalizarile fortale si incercarea de minimalizare a semnificatiei actiunii intreprinse. Mai intai de toate, nu toti lucratorii din vama si de la ANAF sunt corupti. Multi sunt cei care si-au facut si isi fac treba foarte bine. In al doilea rand, e foarte important ca se ancheteaza, ca se iau masuri, ca exista vointa politica pentru lupta impotriva coruptiei, indiferent de apartenenta vinovatilor.

Mai sunt atatea lucruri de facut! Mai bine insa sa fii un optimist care se inseala, uneori, decat un vesnic pesimist.