Deficitul de cont curent, la minim istoric. Investiţiile străine sunt de opt ori mai mari

Autori: Liviu Chiru , Ciprian Botea 14.03.2011

Deficitul de cont curent a scăzut la un minim de 15 milioane de euro în ianuarie, cu 86% sub nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut, deoarece exporturile au depăşit pentru prima dată în ultimii zece ani importurile şi balanţa comercială a înregistrat un sold pozitiv de 91 milioane de euro, arată datele Băncii Naţionale. Exporturile au crescut cu 52% în ianuarie, până la 3,4 miliarde de euro.



Deficit de cont curent de 15 mil. euro

Deficitul de cont curent, care măsoară ieşirile de valută din operaţiunile comerciale curente, a coborât la numai 15 milioane de euro, faţă de 111 milioane de euro în ianuarie 2010. Acesta este unul dintre cele mai mici deficite lunare înregistrate în ultimii ani, însă au fost şi luni mai bune - în august 2009 s-a înregistrat chiar un uşor excedent.

Diminuarea considerabilă a deficitului de cont curent arată că nu există presiuni comerciale de depreciere a leului.

Spre deosebire de anii trecuţi, când deficitul de cont curent era determinat de dezechilibrul balanţei comerciale, acum factorii determinanţi au fost dezechilibrele pe servicii, dar şi pe venituri curente, care au însumat ieşiri nete de 309 mil. euro.

Transferurile curente (reprezentând remiterile muncitorilor români din străinătate, dar şi fondurile structurale atrase) au avut o contribuţie pozitivă de 208 mil. euro, faţă de 333 de milioane de euro în prima lună din 2010. Liviu Chiru

Datoria externă a sărit cu 1,3 mld. euro

Datoria externă totală a României a sărit în ianuarie cu 1,3 miliarde de euro, atingând astfel un nou maxim istoric, de 92,1 miliarde de euro. Astfel, datoria externă a ajuns să reprezinte peste 75% din Produsul Intern Brut realizat în anul 2010.

Saltul din ianuarie a fost alimentat de primirea unei noi tranşe din împrumutul luat de la Fondul Monetar Internaţional, de circa 900 de milioane de euro.

Diferenţa a fost reprezentată de sumele suplimentare împrumutate din străinătate de sectorul privat. Datoria externă pe termen scurt - alimentată aproape exclusiv de împrumuturile băncilor şi companiilor private - a urcat în ianuarie cu 409 milioane de euro, până la 19,1 miliarde de euro. În paralel, plăţile făcute în contul datoriei externe pe termen scurt (împrumuturi cu scadenţa mai mică de un an) au fost de 2,1 miliarde de euro. Acest total ia în calcul plăţile de dobânzi şi rambursările de principal, chiar dacă împrumuturile sunt rostogolite. Liviu Chiru

Exporturile au crescut cu 50% în ianuarie

Exporturile au crescut în ianuarie cu 52% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi au ajuns la 14,6 miliarde lei (3,4 mld. euro), în timp ce importurile s-au majorat cu 33% şi au însumat 15,4 miliarde lei (3,6 mld. euro), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Deficitul comercial s-a redus astfel cu circa 100 milioane euro faţă de ianuarie 2010, până la 186 milioane euro.

România a avut însă un excedent comercial de 91 milioane euro pentru prima dată în ultimii zece ani, potrivit datelor BNR, care spre deosebire de statistică nu includ costul cu asigurarea mărfurilor din import în contul companiilor locale. Astfel, potrivit BNR, importurile au fost de numai 3,3 miliarde euro faţă de exporturi de 3,4 miliarde euro.

Principalii parteneri comerciali ai României pe partea de export sunt Germania, Italia, Franţa şi Marea Britanie, ţări care şi-au revenit din criză în 2010 şi au înregistrat rate pozitive de creştere economică. Ciprian Botea

Investiţiile străine rezistă

Investiţiile străine directe au totalizat 240 de milioane de euro în luna ianuarie, peste media lunară a anului trecut, acoperind astfel în totalitate deficitul de cont curent. Faţă de luna precedentă, investiţiile străine au scăzut cu 26%, dar faţă de ianuarie 2010 sunt de opt ori mai mari.

În premieră, Statistica notează că participaţiile la capital, consolidate cu pierderea netă, au avut o contribuţie negativă de 32 de milioane de euro, în timp ce creditele intragrup s-au ridicat la 272 mil. euro.

Statistica precizează că în ianuarie 2010 volumul investiţiilor străine a fost de numai 31 de milioane de euro, datele revizuite fiind foarte departe de estimarea iniţială, care indica un volum de 302 milioane de euro. Rămâne astfel de văzut cât va mai rămâne din investiţiile anunţate pentru ianuarie anul acesta după revizuirea datelor. Spre exemplu, pentru anul 2009 volumul investiţiilor străine a scăzut după revizuire cu mai bine de un miliard de euro, de la 4,9 la 3,4 miliarde de euro. Liviu Chiru