Directorul general al Tarom a demisionat

Autor: Mirabela Tiron 15.03.2011

Ruxandra Brutaru, directorul general al companiei aeriene de stat Tarom, şi-a dat demisia din funcţia în care a fost numită la sfârşitul anului 2008 de către fostul ministru al transporturilor Radu Berceanu.

Ruxandra Brutaru, 30 de ani, este fiica unui fost director al Tarom din perioada 1995-1996, Nicolae Brutaru. Ea s-a alăturat echipei Tarom în 2007 pe postul de director general adjunct, când ministru al transporturilor era Ludovic Orban.

Compania Tarom nu şi-a făcut publice rezultatele financiare pe anul trecut, însă, potrivit unor declaraţii anterioare ale Ruxandrei Brutaru, compania a finalizat cu pierderi similare cu cele din 2009, adică 55 de milioane de euro.

Tarom, Poşta Română şi Oltchim, incluse pe lista de companii monitorizate în noul acord cu FMI

Compania de stat a reuşit să crească traficul anul trecut, numărul pasagerilor transportaţi ajungând la 2,2 milioane de pasageri, mai mult cu 24% faţă de anul anul anterior. Cu toate acestea, compania nu a reuşit să evite pierderile.

La începutul acestui an, Olguţa Vasilescu, purtătorul de cuvânt al Departamentelor PSD, acuzat-o pe Brutaru de managementul defectuos ce au dus la înregistrarea pierderilor companiei.

Tarom a fost inclusă pe lista companiilor monitorizate de FMI din noul acord, iar instituţia financiară va evalua atât pierderile, cât şi arieratele operatorului aerian. Guvernul s-a angajat să găsească un investitor strategic până la sfârşitul anului pentru a privatiza compania de transport aerian.

Astra şi Omniasig au depus oferte pentru asigurarea flotei Tarom

În ultimii cinci ani, compania de stat a pierdut cotă de piaţă în favoarea jucătorilor low-cost. Astfel că, de la o cotă de piaţă de 33% în 2005 a ajuns la 19-20% anul trecut. Cei mai mari competitori sunt companiile aeriene low-cost Blue Air şi Wizz Air, ce deţin cote de piaţă aproape similare cu cea a Tarom, respectiv 19% şi 18,9%.

Cota de piaţă a companiei a scăzut deşi încă din 2009 s-a încercat stimularea traficului de pasageri printr-o serie de bilete la ofertă, cu preţuri la concurenţă cu cele ale operatorilor low-cost. Astfel, în primăvara lui 2009, pentru prima oară în istoria Tarom, compania introducea bilete de la 50 de euro (fără taxe de aeroport). Operatorul de stat a continuat cu biletele de 20 de euro către destinaţia internă Cluj-Napoca şi biletele la 9 euro către mai multe destinaţii din străinatate.

În mandatul Ruxandrei Brutaru, în 2010, compania de stat a aderat la Sky Team, cea de-a doua mare alianţă de companii aeriene din lume, care include 13 companii, printre care Air France, Alitalia, Czech Airlines, Kenya Airways, Korean Air, Vietnam Airlines şi Aeromexico. Procesul de aderare a durat doi ani.

Tarom, Lufthansa şi Carpatair au transportat cu 20% mai mulţi pasageri anul trecut

Mai mult, anul trecut Tarom, cel mai mare jucător din transportul aerian după cifra de afaceri, cu vânzări de 193 milioane de euro în 2009, a investit o sumă estimată între 400.000 de euro şi 580.000 de euro în demararea primei campanii de imagine din istoria companiei, realizată de grupul de comunicare Ogilvy.

Decizia oficialilor Tarom de-a investi în această campanie de promovare a venit însă în contextul în care compania a avut în 2009 pierderi de 55,8 milioane de euro, cele mai mari înregistrate în ultimul deceniu şi se aştepta să finalizeze pe pierderi şi în 2010.

Citiţi mai mult despre Ruxandra Brutaru într-un interviu pe www.onemagazine.ro