Opinie de Adrian Vasilescu, BNR: Pe 2 aprilie aşteptăm o nălucă

Prima nedumerire: de ce 2 aprilie? Confuzia se împleteşte cu lipsa de cunoştinţe. Fiindcă joi, 31 martie, nu vom avea niciun fel de date. Abia atunci se va trage linie şi vor începe să fie făcute calculele. Dar mulţi dintre participanţii la acest joc al prezicerilor, trecând peste "ziua păcălelilor", cred că sâmbătă, 2 aprilie, va fi dat verdictul.

Dar la 2 aprilie nu va fi dat niciun verdict. Totul e o nălucire. După încheierea primului trimestru, Institutul Naţional de Statistică va avea nevoie de ceva timp ca să tragă concluziile. Abia pe la începutul lunii mai vom cunoaşte primele estimări privind creşterea economică din trimestrul I. Iar prin iunie vom avea datele finale. Pe 1 aprilie însă ori pe 2 aprilie sau în oricare zi din aprilie nu vom afla niciun fel de răspuns la întrebarea care ne frământă: ieşim sau nu din recesiune. Vom mai avea de aşteptat încă vreo 30-40 de zile. Şi nu e vorba despre o întârziere tipic românească. Aşa se petrec lucrurile în lumea întreagă.

A doua nedumerire este legată tot de o confuzie. La noi, în dezbateri publice, se vorbeşte despre unul şi acelaşi fenomen - creşterea economică minus - fiind numit când criză, când recesiune. Deşi, de fapt, criza şi recesiunea sunt fenomene diferite în esenţa lor, chiar dacă ambele exprimă îmbolnăvirea gravă a economiei. Este de-a dreptul şocant să vezi cum sunt confundate recesiunea şi criza. Şi atunci, dacă simptomele nu sunt înţelese bine şi n-au parte de o diagnosticare corectă, ne mai putem aştepta la un tratament adecvat? Sau la o critică dreaptă a tratamentului aplicat?

Criza şi recesiunea sunt ca tusea şi junghiul: două simptome diferite ale aceleiaşi suferinţe. Când se manifestă împreună, desigur. Altfel, dacă nu apar în acelaşi timp şi nu se intercondiţionează, normal că nu au nicio legătură. La fel şi în economie. O ţară poate trece printr-o criză fără să suporte şi o recesiune, în timp ce recesiune fără criză nu prea s-a văzut. De regulă, criza şi recesiunea se conjugă, lovesc împreună şi produc efecte grave. Întâi apare criza, după care vine recesiunea, în punctul culminant al crizei; iar după ce recesiunea trece, criza mai zăboveşte o vreme. Un an, doi sau mai mulţi. Dacă însă lucrurile se petrec ca în Japonia, unde criza durează de două decenii, economia poate fi de mai multe ori în recesiune pe durata unei singure turbulenţe prelungite. În 2005, bunăoară, deşi Japonia era în criză din 1990, nu mai era şi în recesiune. La fel în 2006 şi în 2007. În 2008 însă, când criza japoneză s-a cuplat cu criza mondială, a început o nouă recesiune. După două trimestre unul după altul de creştere negativă: minus 1 la sută în trimestrul III şi minus 0,3 la sută în trimestrul IV. Japonia a ieşit din recesiune în 2009, când a înregistrat creşteri plus în toate cele patru trimestre, fără să iasă din criză. Creşterea plus, pe orizontală, a continuat în trimestrele I, II şi III din 2010. În trimestrul IV, creşterea minus a revenit. Dar decisiv va fi rezultatul din trimestrul I din acest an. Vom şti atunci dacă Japonia continuă creşterea plus sau va fi intrat într-o nouă recesiune.

Tabloul combinaţiei criză-recesiune în Japonia ne ajută să înţelegem mai bine realitatea noastră. În 2009 România n-a avut o opţiune pentru creştere economică minus.

Ne-a lovit însă criza şi recesiunea n-a putut fi evitată. După doi ani de creştere economică minus, vedem cum s-au înmulţit îndoielile noastre, nesiguranţa, căutările în gol. Iată însă că, în trimestrul IV din 2010, creşterea plus de 0,1 s-a dovedit a fi un fir de aţă de care ne agăţăm. Încă un plus, în trimestrul I din 2011, ar marca ieşirea oficială din recesiune. Nu însă şi din criză, cu care vom continua să convieţuim.