Bursa din Japonia a recuperat 6%, pieţele europene au deschis în creştere, iar BVB creşte cu 1,6%

Autor: Andrei Chirileasa 16.03.2011

Acţiunile japoneze şi-au revenit miercuri, după două zile de scăderi puternice, care au şters circa 16% din valoarea indicelui Nikkei.

Acesta a închis şedinţa cu o creştere de 5,7% reveniri înregistrându-se pe toate sectoarele. Investitorii privesc în continuare cu îngrijorare situaţia creată de scurgerile radioactive determinate de exploziile de la centrala nucelară Fukushima, după cutremurul de vineri. Banca Japoniei a dat însă o gură de oxigen pieţelor pompând lichidităţi de sute de miliarde de dolari în economie.

Revenirea pieţei japoneze a mai liniştit şi pieţele europene, care au deschis în uşoară creştere. Indicele german DAX, care fusese cel mai lovit ieri, cu o scădere de 3,2% (după ce pe parcursul zilei de marţi pierduse şi 5%), a debutat cu un avans de 0,7%. Uşor pe plus au deschis şi pieţele de la Paris şi Londra.

Bursa de la Bucureşti a înregistrat de asemenea o revenire în deschidere, indicele BET câştigând 1,6%, după o scădere de 2,8% în şedinţa de ieri, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, avea un avans de peste 2,1% la ora 10:45, după o corecţie de peste 3% marţi.