Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu (IV). Un episod din viaţa Mariei Antonescu/ de Petre Ţurlea

În legătură cu poziţia Regelui faţă de execuţia Mareşalului, păreri diverse, contradictorii, au fost încă din iunie 1946. 0 parte a opiniei publice, monarhistă, ar fi dorit ca Regele să se comporte demn şi să înfrunte guvernul, graţiindu-1 pe Antonescu. Dorinţa era înregistrată într-o notă a SSI din 5 iunie; între Suveran şi guvern ar fi intervenit, se zvonea, tensiuni, Mihai având intenţia de a-i graţia pe toţi condamnaţii la moarte.

Zvonul nu corespundea realităţii. Regele nu numai că nu trecea printr-o perioadă de tensiuni cu guvernul, dar se mai şi afla cu acesta într-o armonie deplină: pe 27 mai 1946 chiar 1-a decorat pe primul-ministru, Petru Groza, cu ordinul "Serviciul Credincios". De altfel, în ziua execuţiei celui care-1 urcase pe Tron, Mihai şi-a urmat cu nepăsare activitatea lejeră; condica Palatului o înregistra: "1 iunie 1946. M.S. Regele a plecat la Bucureşti (de la Sinaia). M.S. Regina, a invitat la dejun, la Scrovişte, pe d-na V. Negroponte, d-na Catargi. 14,15. M. S. Regina pleacă cu d-na Catargi la Bucureşti. După prânz, M.S. Regina se înapoiază cu d-na Catargi. La Scrovişte, M.S. Regele urmează cu alt automobil, ceva mai târziu. Dineu la Scrovişte. M.M.L.L., dl. şi d-na Negroponte, dl. cap. Vergotti, d-na Catargi. Duminică, 2 iunie 1946. Ora 19. M.M.L.L. pleacă la Sinaia. 4 iunie 1946. Dejun la Foişor cu generalul Vinogradov şi soţia." Ultima însemnare arată că, pe lângă înţelegerea deplină cu guvernul, Regele se înţelegea la fel de bine şi cu sovieticii - cei doi factori care ceruseră asasinarea Mareşalului.

Maria Antonescu a fost şi ea adusă în Ţară în primăvara lui 1946, cercetată în detenţie, apoi pusă în libertate, dar urmărită strict. În august 1946, locuia la mama ei, Angela Niculescu, Bucureşti, str. Arhiducesa Ileana nr. 16. În trei rânduri, Angela Niculescu s-a adresat cu petiţii primului-ministru Petru Groza: două pe 5 august 1946 şi una pe 15 august. Cerea restituirea unei camere rechiziţionate în noiembrie 1944; restituirea efectelor personale ale Mariei Antonescu, confiscate pe 14 septembrie 1944, când fusese arestată, "întrucât în urma sistării procesului său, fiica mea a fost pusă în libertate"; aprobarea plecării Mariei Antonescu din Bucureşti timp de şase săptămâni într-o comună din Făgăraş, Copăcel, din motive medicale. Pe una dintre petiţii, Petru Groza a notat: "Teo (Teohari Georgescu, ministrul de Interne), referat că se poate satisface." Ministrul, împreună cu secretarul general al Ministerului, Avram Bunaciu, au aprobat numai plecarea din Bucureşti. Însă Maria Antonescu a fost permanent urmărită; note informative indicau cu cine se întâlnea, şederea la Sâmbăta de Sus, mersul la Mânăstire, primirea unor alimente din Bucureşti, revenirea în Capitală pe 17 octombrie; în note apar inclusiv orele deplasărilor şi numărul automobilului cu care a revenit la Bucureşti.

Regele a încercat să înlăture imaginea asocierii Mariei Antonescu cu Regina Elena în actele de caritate realizate de Consiliul de Patronaj. La două zile după revenirea Familiei Regale în Bucureşti de la Dobriţa, în septembrie 1944, se alcătuia textul unui înalt Decret de transformare a Consiliului de Patronaj. Pe proiectul Decretului Regele nota: "Sunt de părere ca Patronajul să fie trecut, deocamdată, în administrarea Ministerului Muncii (...), pentru a nu se opri acele activităţi ce ar fi folositoare pe tărâm social." Trebuia înfiinţat un organism de anchetă a întregii gestiuni "spre a se constata dacă s-au făcut fraude sau abuzuri". Consiliul de Patronaj să se desfiinţeze, după efectuarea anchetei; apoi, activităţile să fie preluate de ministere. Şi încheia: "În consecinţă, nu este cazul ca M.S. Regina Mamă, care nu s-a ocupat niciodată de Patronaj (!), să-şi asume vreun rol în această organizaţie. Mihai R. 12 septembrie 1944." Ancheta care a urmat, până în august 1945, a dovedit gestionarea corectă a fondurilor Consiliului de Patronaj, onestitatea conducătorilor acestuia, rezultatele deosebite obţinute.