Isabel Allende şi tribul ei/ de Elisabeta Lăsconi

Între timp, numărul de cărţi a depăşit duzina, traducătoarea Cornelia Rădulescu s-a trezit cu fericita corvoadă: în fiecare an mai traduce un volum (doar o carte - "Povestirile Evei Luna" a fost tradusă de Radu Niciporuc). Între atâtea romane s-au strecurat câteva cărţi ce ies din zona ficţiunii, două dintre ele au un loc aparte în biografia scriitoarei: "Paula", apărută la noi în 2007, continuarea ei - "Suma zilelor" fiind publicată recent. Ele pot fi citite ca două scrisori de mare întindere pe care Isabel Allende le scrie fiicei sale, ample confesiuni încercând să potolească dorul şi durerea.

Paula s-a stins din cauza unei boli rare, porfirie, după o comă ce a durat un an, vegheată de mamă şi de soţ, de membrii familiei. O astfel de pierdere poate prăbuşi un părinte, oricât de puternic ar fi. Scriind, Isabel Allende a încercat să repare ireparabilul: dispariţia absurdă a unei tinere femei care nu avea nici 30 de ani, legătura firavă sortită dizolvării în curgerea neiertătoare a timpului, golul ce nu poate fi umplut de nimeni şi de nimic. Fără îndoială, doar o fiinţă puternică reuşeşte să coboare în infern şi să se întoarcă teafără.

Isabel Allende povesteşte pentru fiica ei tot ce nu a reuşit să-i spună, datorită depărtării şi distanţei ce le-a separat. Ea însăşi a avut parte de comunicare ieşită din comun cu propria mamă, firesc ar fi fost ca minunea unei asemenea afecţiuni să se repete cu fiica ei, lanţul confesiunii ar fi devenit astfel tradiţie. Toate lucrurile nespuse despre familia din Chile, istoriile părinţilor, încercările copilăriei, apoi ale adolescenţei, anii petrecuţi în Venezuela reînvie în cărţile accentuat memorialistice.

După 13 ani, scriitoarea îşi reia confesiunea epistolară şi deapănă mai departe povestea familiei, istorisindu-i Paulei cele petrecute după dispariţia ei. Se desprinde imaginea unui trib, pentru că familia se află în expansiune, sunt adoptaţi prieteni, se nasc nepoţi, toate se cer mărturisite fiicei, despre care scriitoarea are convingerea că se află aproape. Şi chiar în familiaritate cu misterul stă farmecul cărţii. Pentru Isabel Allende magia nu este vorbă goală sau convenţie literară, are parte de întâmplări ce anulează graniţele dintre lumi, începând cu zgomotele stranii, cu viziunea avută cu fiecare copil sau nepot înainte ca ei să se nască, mesajele primite de dincolo în cel mai straniu mod. Şi, fapt ce salvează totul, autoarea se ironizează deseori, îşi etalează slăbiciunile, făcând haz de sine mai întâi.

Însă lucrul cel mai interesant şi impresionant este tribul. Isabel Allende s-a căsătorit a doua oară cu un american, trăieşte în California, dar o face în felul ei. Nu poate cu nici un chip rezista fără cei apropiaţi. Şi-a adus copiii lângă ea, se amestecă în vieţile lor, uneori îi terorizează, dar acceptă să fie o straşnică povestitoare şi pentru nepoţi, istorisind în câteva secunde, la comandă, poveşti cu subiectele pretinse de ei.

Lumii americane în care domneşte feroce individualismul, concurat de un cult al familiei, îi opune tribul, în care toţi îşi găsesc locul. Bogăţia unei asemenea vieţii îi dă puteri, ca să trăiască şi să scrie. Pe măsură ce tribul creşte, se înmulţesc poveştile şi personajele pline de secrete. Cine ar crede că femeia mărunţică de un metru şi jumătate ale cărei cărţi se citesc pe tot globul este cel mai grozav şef de trib care-i păzeşte şi ocroteşte pe toţi ai ei?

Isabel Allende, Suma zilelor (2011), Paula (2007), traducere din limba spaniolă de Cornelia Rădulescu, Editura Humanitas fiction.

ELISABETA LĂSCONI, eseist şi critic literar. Absolventă a filologiei bucureştene (1980), doctorat susţinut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărţi ("Oglinda lucioasă, oglinda aburită", Ed. Amarcord, 2000; "Sorin Titel, Ciclul bănăţean", Ed. Univers, 2000).

Colaborări la revistele Adevărul literar şi artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viaţa Românească.